Mare creator de mituri, Jules Verne a devenit el însuşi un mit. Mulţi dintre admiratorii săi văd şi astăzi în el un profet al ştiinţei şi al lumii de mâine (ceea ce de fapt nu a fost). Interpretările privitoare la opera sa merg în toate sensurile. Pionier al tehnologiei moderne sau purtător al unui mesaj mitologic şi religios? Progresist sau tradiţionalist? Optimist sau pesimist? De dreapta sau de stânga? Rasist şi antisemit sau plin de respect pentru toate culturile? Dezacordul domneşte până şi în privinţa înclinaţiilor lui sexuale: misoginie, tendinţe homosexuale sau multiple legături feminine?
Specialist în decriptarea construcţiilor imaginare, Lucian Boia îşi propune să rezolve aceste contradicţii, punând în lumină formula umană şi literară specifică scriitorului, precum şi modul în care lumea secolului al XIX-lea, cu valorile, proiectele şi prejudecăţile ei, se oglindeşte în opera sa. O investigaţie originală şi convingătoare, consacrată, mai întâi în ediţia ei franceză, împlinirii a o sută de ani de la moartea lui Jules Verne.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply