Luc Mary – Marile asasinate

Luc Mary abordează aici o parte întunecată a istoriei: asasinatul politic, al cărui obiectiv a fost întotdeauna să grăbească sau să provoace o ruptură.

Încercând să elucideze douazeci şi două de mari crime, care au doborât regi, presedinţi, şefi de stat şi de partide, mari-maeştri sau episcopi, Luc Mary nu o face la întâmplare. El încearcă să explice fracturile istorice şi să demonstreze că eliminarea unor mari oameni a provocat întotdeauna evoluţii imprevizibile. Şi, deseori, istoria s-a întors contra asasinilor: astfel, Brutus, asasinându-l pe Iuliu Cezar, a permis instaurarea imperiului, nu a Republicii. La fel, asasinarea lui Henric al III-lea a grăbit urcarea unui protestant pe tronul Franţei. Şi ce să mai spunem de asasinarea lui Martin Luther King, care a accelerat punerea în practică a politicii de integrare rasială! În schimb, dispariţia bruscă a lui Kléber a amplificat eşecul expediţiei din Egipt, cea a lui Jaurés a făcut să amuţească una dintre puţinele voci pacifiste în 1914, cea a lui Rasputin nu a salvat prăbuşirea ţarismului…

Dezvăluind, prin această abordare, motivele unor astfel de asasini, înţelegem mai bine resorturile istoriei oamenilor, asistând la pedepsirea lor, deseori spectaculoasă, pătrunzând în inima celor mai puţin explorate mistere, a celor mai mari secrete de stat!

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *