Lorena Lupu – Dona Juana
De Marius Ghilezan
Cartea „Dona Juana” este un fals roman erotic. O cronică a vieţii de noapte dintr-un club gay „Bizarre” prin trăirile unui travestit care nu oferă o abundenţă de scene de amor. Erosul este tangent cu endorfina. Sexul este mai mult comentat. Autoarea încearcă să construiască o identitate transexuală lui Don Juan, dar nu reuşeşte decât să ridiculizeze eternul masculin. Mi-e greu să cred că Iulius Cesar ar fi spus: „eu sunt bărbatul tuturor femeilor şi femeia tuturor bărbaţilor”, aşa cum apare în carte, mai ales că Împăratul nu şi-a recunoscut niciodată homosexualitatea. Istoricii pun aceste aprecieri în gura adversarilor politici. Nu prea puţini.
„I’m just a gigolo!” It’s enough! ar zice simplu, criticul simandicos. It’s just about sex! sare cititorul. Şi aici Lorena Lupu reuşeşte o partitură interesantă. Prin Dona, ea este dirijorul. Soliştii i se supun. Patronul clubului Alfonsinho e fără chip, uşor de citit ca profil psihologic, după modul în care a montat pişoarele în forma buzelor Angelinei Jolie. Dudettele (probabil amfitrioanele) sunt personaje auxiliare, în timp ce clienţii sunt „ciudaţii fără viaţă socială reală, care se mint că în spaţiul clubului se pot impregna cu esenţa coolness-ului, toţi nebunii benigni cu lumi paralele în creiere.” În piesa jucată apare Gloria şi scena de sado-masochism. Nimic ultragiant pentru spectatorii convinşi că scenograful nu se schimbă. Dacă „pulifricii” sunt ridiculizaţi, gemenii gay, Carol şi Silvian, au o fizionomie ştearsă, de dansatori fără identitate. Anton, ţigănuşul slăbănog de la spălătorul de vase, identificat spre final cu numele de botez Confort, primeşte o atenţie specială. La fel ca şi Virgil, şoferul de taxi. Restul e …cancan.
Şirul confesiv din spatele butaforiei clubului gay se întrerupe dintr-o scenă de gelozie. Apare Mircea, un băiat de bani gata, care-i suceşte mintea lui Sysy, şi-i propune o Thailandă cu mult sex. Patronul înnebuneşte şi decide să închidă acaretul. În final, Dona Juana îşi descoperă latura umană a presbitismului său social şi caută salvatori, băieţi de bani gata pentru a prelua personalul şi activitatea. Orice efort, pentru a nu se închide casa plăcerilor. Dacă Dona Juana nu reuşeşte să salveze business-ul, Lorena Lupu izbuteşte o scenă de amor, demnă de marea literatură, între Mircea şi artista de travesti.
Dacă volumul nu provoacă erecţii, ritmul literar este alert, cu joncţiuni stilistice fermecătoare, supărătoare pentru un cititor mai profund fiind doar locuţiunile „aberezi grav”, „freacă fomist” „a ars-o mediocru.”
Acolo unde alţii ar fi cuprinşi de adrenalină, autoarea scapără endorfină în sânge, astfel că sexul este mai dependent de drog şi mai puţin de sentimente.
„Cei mai mulţi dintre angajaţii Clubului Bizarre ar fi putut întocmi cataloage imense de artă cu toate penisurile pe care le văzuseră în viaţa lor ” asta poate ţine de epitaf al clubului închis într-un final.
Sfătuită de fosta prietenă a tatălui ei, Dona Juana pleacă pe un vas de croazieră, unde dansează cu Virgil şi Anton, singurii la care autoarea a arătat de la început că ţine sufleteşte.
Cartea nu produce erecţii, dar musteşte de poftă de viaţă.
Pentru interviul cu Lorena Lupu acordat pentru bookiseala.ro apasă aici
Adauga in cosul de cumparaturi.
Mulţumesc mult, Marius.