Studiul monografic Dominic Stanca, realizat de Livia Ciupercă şi tipărit la Editura „Universalia” (Bucureşti, 2011, prefaţat de poeta Doina Uricariu), se doreşte un omagiu în memoria scriitorului român Dominic Stanca, la cei 85 de ani de la naşterea sa; un elogiu adresat înaintaşilor ardeleni care au păstrat flacăra vie a iubirii de Neam şi Ţară (observând că prin opera lui Dominic Stanca, eroii neamului românesc sunt evocaţi cu emoţie şi profundă responsabilitate artistică); o invitaţie adresată intelectualităţii româneşti de a readuce în actualitate activitatea „Cercului Literar de la Sibiu”, a generaţiei numită „post-maioresciană” şi „post-lovinesciană” care a revigorat prin „manifestul” şi prin toată activitatea sa, un program etic şi estetic, în care pulsează prietenia şi solemnitatea spirituală, simţul patriotic şi conştiinţa valorilor pure.
Poet, prozator, dramaturg şi eseist, DOMINIC STANCA (1926-1976) se încadrează, ca scriitor, în linia „Cercului Literar de la Sibiu” – grupare literară care, încă din 1941, va susţine criteriul estetic în creaţia şi judecata literară. La această adevărată „şcoală a prieteniei spirituale” (Cornel Regman), Dominic Stanca a înţeles că poetul adevărat „inovează” şi se impune „organic înfipt în solul culturii sale” şi nu va putea „rodi” decât „alimentat de sevele subterane” ale tradiţiilor strămoşeşti, aşa după cum pledează unul dintre primii „esteţi” cerchişti, Şt. A. Doinaş.
Nepotul pater al lui Avram Stanca (1844-1916), preot protopop în Petroşeni, patriot şi ziditor de Şcoală Românească (1877), Dominic Stanca a creat un adevărat cult pentru locurile sfinte, de jertfă şi de destin viscolit, iar volumele sale Hurmuzul jupâniţei (1968), Pentr-un hoţ de împărat (1968), Itinerar dacic (1972) o dovedesc cu asupra de măsură, având în vedere, mai ales, masivul volum postum Timp scufundat (1981), care cuprinde toată proza scriitorului.
Fiu al prof. dr. Dominic Stanca (1892-1989), ctitorul Spitalului de Femei (Cluj) şi scriitor memorialist (autor al romanului istoric Între două fronturi, 1935), Dominic Stanca a înţeles că istoria rămâne tema fundamentală, invincibilă în faţa oricărui val al politicului (mai ales, într-un timp de mare cumpănă istorică). Încercările sale dramatice, multe rămase în manuscris, se cer recuperate, publicate şi judecate estetic. Ele vor scoate la lumină o altă faţetă, necunoscută a scriitorului Dominic Stanca, acum, la cei 85 de ani de la naşterea sa.
În creaţia scriitorului-actor Dominic Stanca, partea cea mai generoasă o reprezintă poezia, acea stare de intimitate, de armonie divină, de „pace sihastră”, cu ton de litanie sau de meditaţie melancolică, unduire senină spre „o lume albastră”, „tăcere” imaculată, în care cuvântul devine „prund”, spasm viscolit, în perpetuă confruntare cu verbul-sonoritate a logicului, învăluire perpetuă prin faldurile emoţiei estetice. Poetul Dominic Stanca s-a format la umbra unor mari poeţi, şi nu întâmplător el este numit al patrulea poet al Cercului Literar de la Sibiu, recunoscând în creaţia sa acel filon melodic ancestral ce tresaltă-n ritm duios, metaforic, individualizându-l şi conferindu-i o aoreolă specifică. În acest sens, avem în vedere volumul postum Un ceas de hârtie (1984) – care însumează toată poezia scriitorului omagiat astăzi.
Leave a Reply