A citi este un act cultural intim. Citind omul devine un făuritor de gânduri, idei şi sentimente. Fiecare om are cărţile sale şi fiecare scriitor are cititorii săi. Literatura a fost guvernată de o unică dorinţă, prezentarea vieţii omului. Viaţa omului este atât de complexă încât mii de tomuri nu o pot cuprinde. Fiecare cultură are literatura sa.
America Latină este un continent străbătut de un fior de libertate. Deşi este un continent tânăr din punct de vedere politic literatura sa are dimensiunea clasicităţii. Izvoarele literaturii sud-americane sunt în general trei. Primul mare izvor este istoria agitată a continentului şi lupta pentru eliberare. Al doilea mare izvor este societatea latino-americană şi legătura ei cu timpul istoric. Al treilea mare izvor este legătura intimă şi plină de pasiune cu Regatul Spaniol ( Tierra Madre). Toate aceste izvoare au dat naştere unei literaturi complexe, străbătută de un fior de tristeţe. O tristă revoltă împotriva istoriei şi a moştenirii acesteia. Aparent pesimistă literatura Americii Latine este scrisă cu veselia eliberării de sub un opresor şi un jug dureros.
Societatea latino-americană este dominată de o mare caracteristică; lupta pentru recunoaştere. O luptă istorică transformată într-o dimensiune metaistorică. Metaistoria acestui continent este afirmarea sa pe plan cultural. Cultura a învins moştenirea istorică în America Latină. O societatea plină de haos şi ordonată de credinţe populare. Un melanj exotic din care s-au născut marile romane ale Americii Latine; Şotron, Pedro Paramo, Un veac de singurătate, Războiul sfârşitului lumii, Terra Nostra, Recursul la metodă şi alte romane pline de fior lirico-epic.
De ce a avut succes literatura sud-americană? Ce înseamnă boom-ul literar al Americii Latine? O dimensiune a acestui succes este reprezentat de premiile Nobel acordate scriitorilor din acest continent. Nume precum Gabriela Mistral, Pablo Neruda, Octavio Paz, García Márquez, Vargas Llosa au făcut cunoscut în toată lumea omul latino-american.
Boom-ul literar latino-american s-a născut la începutul anilor 1960 odată cu apariţia romanului Şotron( La Rayuela) scris de Julio Cortázar. După acest roman toată literatura sud-american a fost în lumina reflectoarelor lumii literare de pe toate continentele. Drumul spre cunoaşterea pe plan mondial a trecut prin Paris şi New York. Marii scriitori ai Americii Latine au călătorit mult în diverse capitale europene şi au promovat activ literatura continentului din care veneau. Octavio Paz, Carlos Fuentes şi Pablo Neruda au fost şi diplomaţi de carieră îndeplinind funcţii de ambasador sau consul. Octavio Paz a fost ambasador al Mexicului în India între 1962-1968 , Carlos Fuentes ambasador al Mexicului în Franţa între 1975-1977 iar Pablo Neruda a fost de mai multe ori consul şi ambasador în Argentina, Spania şi Franţa. O altă explicaţie a acestui boom este valoarea intrinsecă a scriituri latino-americane. O scriitură caldă, liniştitoare care chiar dacă te întristează te adoarme într- un pat al uitării de sine. Scriitura rusă este una rece, friguroasă ce te îngheaţă. Geografia şi cultura au fost şi sunt puternic interdependente. Natura îl influenţează pe om în exterior dar mai ales în interior. Boom-ul latino-american este un fenomen care rămâne într-o interesantă polemică. Acest boom nu a luat încă sfârşit. Mari scriitori ai acestui boom mai sunt în viaţă. Fenomenul acesta cultural are o dimensiune greu de cuantificat în prezent. Putem afirma că acest boom aîmbogăţit considerabil patrimoniul literat al omenirii.
Trei scriitori aparte fac parte din această fenomenală generaţie Julio Cortázar, Ernesto Sábato şi Jorge Luis Borges. Cortázar este un suprarealist avant la lettre un maestru al scriituri fascinante şi bogate în metafore. Borges şi Sábato sunt doi dintre scriitori enciclopedişti ai acestui boom. Borges este un scriitor pasionat de cultura anglo-saxonă medievală şi cea nordică iar Sábato de filosofie. Cărţile lor sunt pline de înţelepciune iar eseurile lor de o rară erudiţie. Cei doi autori sunt ultimii reprezentanţi ai scriitorului universal, un om care citeşte mai mult decât scrie. Borges spunea despre el că nu este un mare autor ci un mai mare cititor.
Ultimul mare scriitor al boom-ul este Roberto Bolaňo rebelul literaturii chiliene. Romanele sale pline de un realism dureros şi de o reprezentare grotescă a firii umane sunt extrem de apreciate de critici dar şi de cititori. Din păcate s-a stins din viaţă într-un moment de apogeu al creaţiei sale. Fascinat de viaţă, Bolaňo, a descris-o ca pe un tablou indiferent de ce culori conţine pânza.
În prezent o nouă generaţie de tineri scriitori se înalţă în America Latină iar timpul le va acorda sau nu certificatul de valoare.
Arhipealeagul soarelui răsare este un câmp al misterului şi legendelor. Japonia s-a născut într-o istorie mitică. Amaterasu Omikami este zeiţa din care s-a născut Japonia. Esenţa Japoniei este compusă din trei elemente. Primul element este originea divină a poporului japonez şi a teritoriului locuit de acest popor. Al doilea element este împăratul Japoniei cu o genealogie divină. Al treilea element tradiţia istorică a Japoniei, legende şi mituri. Moştenirea culturală a Japoniei este bogată şi plină de mitologic. Mitul este parte esenţială a devenirii Japoniei. O dovadă că recenta istorie a Japoniei este guvernată de fantastic este naşterea miracolului economic japonez. Totul în Japonia este legat de miracol, minune, mit, legendă sau metafizic.
Panorama literaturii japoneze este complexă. În interiorul aceste literaturi observăm un antagonism interesant şi nemaiîntâlnit în alte manifestări literare. Axul temporal al literaturii japoneze este antic-modern. Scriitori japonezi contemporani au ca principală sursă de inspiraţie trecutul Japoniei. Peste această sursă de inspiraţie se amestecă fundalul social al Japoniei în secolul XX. Istoria agitată a Japoniei este bine descrisă de marii autori ai acestui secol Yasunari Kawabata şi Yukio Mishima ultimul samurai. Mishima a fost scriitorul care a reprezentat dureros în scrierile sale trecerea de la un timp istoric la alt timp. De la Japonia arhaică la cea modernă este o trecere bruscă şi plină de incertitudini, demitologizarea culturii japoneze a fost descrisă magistral de Mishima în romanele sale. Viaţa lui Mishima poate fi comparată cu cea a ultimului poet al satului rus Serghei Esenin. Ambii au sfârşit în mod tragic iar moartea le-a fost urletul furiei împotriva timpului istoric.
Fascinaţia pentru literatura japoneză este dată de modelul cultural oferit de această ţară. Ordine, pace, disciplină, arte marţiale, ikebana cuvinte care sunt sinonime cu această civilizaţie care este ieşită din istorie. Timpul istoric este suspendat în mit. În Japonia timpul parcă nu a trecut iar vechile tradiţii sunt mai prezente ca oricând într-o lume post-modernă.
Haruki Murakami este un scriitor emblematic pentru Japonia anilor 2000. Valoarea sa este dată de reuşita ecletismului operelor sale, tradiţii şi mituri amestecate cu un avangardism de multe ori neortodox. Murakami este o revoluţie a literaturii japoneze. Realismul magic al lui Murakami este aparent asemănător cu cel al lui García Márquez, dar Murakami este un scriitor suprarelist pe când Márquez este un realist care transpune idei într-o lume obosită de vis.
Scriitorii japonezi emblematici ai secolului XX sunt Yasunari Kawabata, Oe Kenzaburo, Yukio Mishima, Haruki Murakami, Kobo Abe, Kazuo Ishiguro şi Ryu Murakami. Să nu ignorăm şi celelalte nume ale literaturii japoneze o literatură esenţială pentru cunoaşterea destinului acestei civilizaţii. O literatură care a pătruns în lume prin faptul că este scrisă de nişte reprezentanţi ai unei societăţi magnetice, o societate care atrage prin ordine. Aparentul haos al Americii Latine atrage şi el. Observăm că cele mai de succes literaturi sunt prezente în spaţiile culturale guvernate de extreme, ordine şi haos.
Literatura Americii Latine şi cea japoneză merită citită pentru că extremele ne dau o imagine asupra lumii. Este adevărat o imagine completă a lumii este greu de realizat dar totul în lume este perfectibil. O literatură perfectibilă este o literatură bună. O literatură care produce noi valori este o literatură fecundă. Aceste două atribute sunt sinonime cu America Latină şi Japonia.
Visul Americii Latine s-a împletit cu speranţa trecutului japonez şi împreună au format un monument cultural de rară valoare, literatura extremelor guvernată de haos şi ordine.
ALEXANDRU CRISTIAN
Indrazneata comparatia, dar cele doua literaturi, asiatica si sud americana sunt total diferite. Oricum, felicitari pentru articol