„În 1951, cand apărea Goya al lui Feuchtwanger, literatura despre marele pictor spaniol număra zeci de tomuri. De peste un secol atât omul cât şi opera făceau obiectul unor asidue cercetări şi al unor serioase eforturi de interpretare. Theophile Gautier în 1842, apoi Baudelaire, intr-un eseu publicat în 1857, incercaseră printre primii să găseasca cheia pentru descifrarea sensului adesea ascuns al gravurilor din suita Capriciilor, reuşind să desprindă adevăruri valabile şi azi“. „Nu putem să nu surprindem încă o asemănare, printre multe altele, între destinul lui Goya şi cel al lui Feuchtwanger însuşi – amândoi expatriaţi, dar murind liniştiţi şi împăcaţi departe de ţara lor, convinşi fiind că vor aparţine în viitor marii patrii a omenirii. Şi pictorul şi scriitorul făcusera totul pentru obţinerea acestei cetăţenii nemuritoare“. VASILE FLOREA
de acelaşi autor:
Înţelepciunea nebunului. Sfârşitul şi transfigurarea lui Jean-Jacques Rousseau
Leave a Reply