În slujba poporului (2005) se caracterizează prin aceeaşi dimensiune iconoclastă: Wu Dawang, ordonanta şi bucătarul unui comandant de divizie din Armata Populară de Eliberare, un soldat exemplar a cărui conştiinţă politică e lăudată de comandantul însuşi, este sedus de tânăra soţie a acestuia, Liu Lian. Semnalul întâlnirilor toride ale îndrăgostiţilor este schimbarea locului unei placarde pe care este scrisă lozinca „În slujba poporului”, inspirată din titlul unei celebre alocuţiuni rostite de Mao Zedong în 1944. Aventura lor culminează cu o scena în care, pentru a‑şi întări jurămintele de dragoste, cei doi distrug sistematic întregul inventar de simboluri comuniste aflat în posesia comandantului: statuia, portretul, citatele, fotografiile şi Operele alese ale lui Mao.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply