Cu două sute de ani în urmă, într-o colibă îndepărtată din Munţii Carpaţi, a trait un făcător de minuni pe nume Rabbi Israel. Unii spun că nu a existat niciodată; la fel s-a spus şi despre regele Arthur şi despre Iisus Hristos însă legendele lor s-au păstrat până în ziua de azi. Unii spun că Israel nu a fost niciodată rabin, ci mai degrabă un ţăran neinstruit care şi a creat singur autoritatea. Se spune că încă de când era copil a părăsit şcoala din sat, ca să fugă în pădure, unde a învăţat graiul animalelor şi pe cel al păsărilor, al copacilor, pietrelor şi florilor. Israel a coborât din munţi pentru a-i învăţa pe oameni să trăiască cu bucurie nemăsurată, căci bucuria din fiecare lucru viu, spunea el, este forma cea mai înaltă de venerare. Pădurile sunt sfinte, la fel şi câmpiile, fiecare piatră si fiecare fir de iarbă conţin o scânteie din Sufletul viu; fiecare act al vieţii, respiraţia, mâncatul, mersul, trebuie îndeplinit cu ardoare, bucurie, extaz, căci fiecare dintre ele vorbeşte despre Dumnezeu.
Învăţaţii care îşi petrecuseră tineretea searbădă aplecaţi peste volumele Legii şi au ridicat capetele si, pentru prima oară, au văzut cerul; el i-a scos din sinagoga întunecoasă şi i-a dus în câmpiile deschise şi acolo, le-a spus el, îi va auzi Dumnezeu. El nu a încălcat tradiţia, ci a extins o. A respectat fiecare punct al Legii şi s a închinat în casa de rugăciune, dar a reafirmat că adevărul divin se pierde în ritualul tuturor religiilor. A spus că dorinţa inimii de a adora este mai preţioasă decât forma sau locul adorării. În jurul său s-au adunat mulţi discipoli. Curând, a început să se amplifice legenda despre faptele minunate şi învăţăturile lui Rabbi Israel, iar apoi a fost numit Baal Shem Tov, care înseamnă Maestrul Numelui Minunat. Prin Numele acela, el a avut puterea să săvârşească fapte minunate.
Leave a Reply