„Obligând fiinţa iubită să-l facă să sufere, amantul exercită o cumplită voinţă de putere; comparaţia cu gelozia «banală» mi se pare binevenită: amantul gelos vrea să domine fiinţa iubită, direct, printr-un control minuţios al fiecărui minut din viaţa ei (aşa procedează eroul lui Proust, din În căutarea timpului pierdut). Metodă care se dovedeşte falimentară, pentru că iubita găseşte mereu noi mijloace de-a înşela vigilenţa celui ce o iubeşte, inclusiv recursul la amorul sàfic. Amantul masochian a inventat însă contractul. Aşa cum e conceput, el comportă, din partea celui ce-l propune, o exigenţă în aparenţă minoră: portul blănii; şi una majoră: să abuzeze generos de dreptul de-a face să sufere. În schimb, amantul ar deveni sclav şi ar pierde orice libertate. În fapt, lucrurile se petrec invers, iubita fiind de fapt obligată să respecte termenii unui contract pe care nu ea l-a formulat. Iar amantul face dovadă de o forţă dublă, dominând nu numai pe cea care-l domină ci, printr-un efort de voinţă, acceptând suferinţa lui proprie. Se pune în evidenţă un alt raport de forţe decât cel al posesiunii pure, al geloziei, caracteristice pentru relaţia amoroasă. Totodată, dominarea celuilalt prin suferinţă, prin capacitatea de-a suporta este un raport nu rareori prezent în relaţiile omeneşti în general şi în cele de dragoste, în special.”
Leave a Reply