Studiul şi analiza străduinţelor unor intelectuali români privind modul în care erau conduse şi organizate întreprinderile din România interbelică sunt necesare şi oportune, cu deosebire în actuala etapă de schimbări şi frământări prin care trece ţara noastră. Şi este cu atât mai trebuincios un asemenea demers privind perioada de după 1 Decembrie 1918, cu cât, prin formarea statului naţional unitar, România intrase într-o nouă epocă a dezvoltării sale, etapă care reclama soluţionarea unor probleme fundamentale. În noul cadru oferit de Marea Unire nu mai era posibil ca România să meargă după vechile tipare, dacă dorea să ia calea dezvoltării pe toate planurile. Într-un cadru general de demaraj economic era esenţial ca şi economia românească să ajungă la un nivel de modernizare comparabil cu cel al ţărilor europene dezvoltate. Pentru aceasta era imperativă introducerea şi aplicarea conducerii şi a organizării ştiinţifice, în toate domeniile vieţii economice şi la toate nivelurile, ca mişcare caracteristică perioadei în studiu.
O apreciere pertinentă a culturii economice româneşti interbelice nu se poate realiza fără considerarea studiilor privitoare la “viaţa” întreprinderilor. Literatura de specialitate confirmă existenţa unor preocupări serioase privind conducerea, organizarea şi raţionalizarea întreprinderilor, concretizate în articole, studii şi chiar încercări practice. Din nevoia de a reda dimensiunea eforturilor şi a rezultatelor intelectualilor români privind domeniul amintit, pe de o parte, din necesitatea de a umple un vid pe acest tărâm, pe de altă parte, am procedat la repunerea în lumină a valorilor trecutului românesc interbelic. Tratarea fie pasageră, fie doar a unor aspecte din tema de studiu, deci inexistenţa unei abordări sistematice şi unitare a făcut necesară lucrarea de faţă.
Leave a Reply