Sfârşitul, moartea este o aşteptare permanentă în viaţa unui om. Capătul unui drum este începutul altuia, iar Carlos Fuentes a început drumul nemuririi, drumul lui Don Quijote. Îndrăgosotit de cultura spaniolă dar iubind la nebunie ţara în care a trăit aproape toată viaţa, Fuentes este un scriitor complet şi o viziune profundă asupra umanităţii.
S-a născut în 11 noiembrie 1928, în Panamá, un loc predestinat unui om care prin forţa sa va forma punţi de legătură între nord şi sud. O punte între lumea latino-americană ce se zbate între istorie şi ieşirea din istorie şi lumea nordului, unde excepţionalismul american împletit cu visul unui trai mai bun dau naştere unei vieţi mai uşoare, măcar aparente dacă nu reale. Copil de mari diplomaţi îşi petrece copilăria şi adolescenţa în marile capitale ale lumii, Washington D.C., Buenos Aires, Rio de Janeiro. A absolvit Facultatea de Drept în Mexic la Universitatea Natională Autonomă din Ciudad de México şi economia la Institutul de Înalte Studii Internaţionale din Geneva. Debutează cu romanul Zilele mascate( Los días enmascarados) în 1954 şi de atunci are o bogată activitate literară. În 1958 romanul Regiunea cea mai pură ( o traducere a titlului La Región más Transparente) este confirmarea unui nou mare romancier al literaturii latino-americane. Succesul mondial îl va avea în 1962 odată cu publicarea romanului Moartea lui Artemio Cruz(La muerte de Artemío Cruz).Alte mari romane sunt Terra Nostra( publicat în 1975), Bătrânul Gringo(Gringo Viejo, publicat în 1985, un roman la care a lucrat douăzeci de ani şi care îi aduce recunoaşterea în Statele Unite ale Americii).Printre ultimele romane se situează Jilţul Vulturului( La silla del aguila) publicat în 2002 o poveste pasionantă despre lumea politică mexicană şi despre relaţia cu marele său vecin de la nord S.U.A. Penultimul său roman este şi un testament, Adam în Paradis(Adán en Eden) publicat în 2009, unde narcotraficul este înfierat, Mexicul este o ţară în care violenţa poate fi înfrântă cu dorinţa de a instaura o societare normală. Ultimul roman este o interesantă incursiune în lumea vampirilor, denumit Vlad, publicat în 2010, o lume plină de mistere dar şi de canoane pline de întrebări.
Carlos Fuentes a fost un mare patriot şi un om de o mare valoare sufletească.A fost numit în 1975 ambasador în Franţa, unde a dus o activitate culturală şi politică extrem de bogată, reprezentându-şi ţara cu cinste. În 1977 guvernul mexican îl numeşte pe Díaz Ordaz( fost preşedinte al Mexicului între 1964-1970) ambasador în Spania, era primul ambasador al Mexicului în Tierra Madre (Ţara mamă: o denumire dată Spaniei) după moartea Generalissimului Francisco Franco. Díaz Ordaz este considerat responsabil pentru masacrarea studenţilor în Marea Mişcare Universitară din Mexic, ce i-a avut ca protagonişti pe studenţii UNAM(Universidat Nacional Autonóma de Mexíco) şi pe cei de la IPN(Instituto Politécnico Nacional). În aceea mişcare în care studenţi, profesori, intelectuali cereau autonomie universitară, eliberarea deţinuţilor şi drepturi de exprimare liberă au murit în mod cutremurător 68 de studenţi şi un soldat. La aceea dată, 2 octombrie, un alt mare scriitor mexican Octavio Paz va renunţa în semn de protest la postul său de ambasador în India, pe care îl ocupa din 1962. Ca o revoltă împotriva nominalizării lui Ordaz, Fuentes renunţă la postul de ambasador.Umanitatea de care a dat dovadă este demonstrată de acest gest, alături de Paz cei doi sunt mari oameni de cultură şi mari mexicani dar şi oameni care vor să trăiască într-o lume liberă şi care luptă pentru o democraţie adevărată.
Deşi premiile nu contează, Carlos Fuentes a fost elogiat prin acordarea premiului Romullo Gallegos în 1977, Premiul Naţional de Literatură în 1984, Premiul Cervantes în 1987, Premiul Principe de Asturias în 1994. La finalul discursului de mulţumire cu ocazia primirii Premiului Cervantes, Carlos Fuentes a spus că profesia sa este de scriitor adică de scutier a lui Don Quijote.De ce scutier?Pentru că Alonso Quijano a fost un mare visător, iar un scriitorul este un visător lucid, care plămădeşte o lume pe care el şi-ar dori-o sau care îşi imaginează o lume în care visul frumos se împleteşte cu visul urât, coşmarul de a trăi pentru unii este un vis frumos pentru alţii. De ce premiile nu contează?Pentru că pot fi subiective, cel mai bun critic al tău este publicul şi istoria, o operă rămâne nemuritoare după aspra sentinţă a istoriei.
Prietenia care i-a legat pe Carlos Fuentes şi pe Octavio Paz s-a concretizat în colaborarea lor la Revista Mexicană de Literatură. O prietenie care a pus bazele unei reviste ce a arătat că Mexicul înseamnă cultură, nu numai violenţă, trafic de toate felurile sau mai simplist plaje însorite. Spiritele mari nu trebuie să se duşmănească, trebuie să se alăture, să fie unite pentru a construi împreună, nu pentru a dărâma separat. Toată elita intelectuală a ţării noastre trebuie să înveţe din fructuoasa colaborare a celor mai mari scriitori mexicani ai secolului trecut şi poate ale viitoarelor secole.
Carlos Fuentes Macías, nu mai este dar opera scrisă stă mărturie asupra vieţii unui om, care este o clipă în univers. O inimă a bătut pentru colţuri uitate în lume, poveşti mici, fapte minore înfăptuite de oameni ce au devenit giganţi, morminte uitate în misterele deşerturilor, vise curmate şi o istorie fascinantă din care s-a născut o civilizaţie, cea latino-americană. Lupta sa a fost nu pentru a rămâne în istorie ci pentru a garanta nemurirea lumii pe care a iubit-o mai mult decât propria sa viaţă, mărturie stau romanele, eseurile, piesele de teatru şi articolele sale în care lucidul şi dorinţa de nemurire se împletesc, o nemurire pentru ceilalţi iar pentru el un loc mic în eternitatea literaturii universale. DESCANZA EN PAZ MAESTRO Y ESCUDERO DE DON QUIJOTE
Dumnezeu sa il odihneasca. Felicitari pentru articol.
nasterea este ca si moartea un inceput, la fel de dureros de vesel si trist…