De Octav Popa
În romanul Galapagos , Vonnegut îşi găseşte un personaj pe care îl introduce în mijlocul evenimentului şi îl desemnează drept reposabil cu relatarea poveştii. Acest individ în care autorul are atâta încredere este Leon Trotsky Trout, înfăţişat sub invizibilitatea şi omniprezenţa unei fantome, gata oricând să intre în capul şi în amintirile personajelor, să nu se abţină de la istorisiri cu tentă intimă, ba mai mult, să pună acsetericsuri în faţa numelor celor care urmeză să moară până în finalul romanului. Trout este veteran al războiului din Vietnam, mort odată cu participrea fizică la construcţia vasului Bahía de Darwin, un narator atipic care ştie şi vede tot, ba mai mult, el face legea!
Naratorul face o incursiune în timp, ajungând la momentul începutului 1986, cu un million de ani în urmă, singurul reper temporal, când întreaga lume se arăta copleşită de o degradare a valorii imaginare asociate monedei, despre care autorul spunea că…îşi avea originea în întregime în creierele omeneşti. Această criză financiară, care astăzi nu ar mai putea să aibă loc nicidecum, afectase întreaga lume, condamnând-o la foamete, pentru ca mai apoi, bolile şi războiul să o distrugă definitiv. Singurul lucru frumos care urma să se petreacă la acel moment, şi a cărui ecou se bucura de rezonanţă pe întregul mapamond, era “croaziera secolului spre minunăţiile naturii” ce avea drept destinaţie minunatele insule Galapagos cu pinguini şi păsări smintite cu labele albastre. Îmbarcaţi pe Bahia de Darwin, un vapor ce îşi stabilise portul de domiciliu la Guayaquil, Ecuador, câţiva pasageri, unii mai excentrici alţii mai puţin, sfidând criza financiară au pornit către desfăt şi relaxare în croaziera secolului către minunăţiile naturii. Aceştia erau: căpitanul vasului, Adolf von Kleist, posibil purtător al virusului coreea lui Huntington, văduva Mary Hepburn, Hisako Hiroguki femeia ce avea să dea naştere lui Akiko, primul specimen îmblănit, Selena, fiica oarbă a marelui MACIntosh şi şase fetiţe, ultimele supravieţuitoare a tribului Kanka-bono. Probleme tehnice de la bordul vasului îi duc pe pasageri pe insula Santa Rosalia. În tot acest timp, apocalipsa ce avusese drept debut criza financiară fiind mai apoi desăvârşită prin bolile şi distrugerile războiului, avea să înlăture orice urmă de picior omenesc, uitând parcă de personajele noastre de pe Santa Rosalia. Rămase singurele fiinţe de pe întreaga întindere mundană, supravieţuitorii dau naştere unei colonii, în cadrul căreia reproducerea şi evoluţia săvârşesc o altă populaţie, preponderent kana-bono, o altă civilizaţie, o nouă lume.
Galapagos este o satiră, complex relatată, care tinde să ia peste picior cititorul romanelor clasice, cu un singur fir narativ, acţiuni successive care te trimit către un deznodământ sigur.
Aici, povestea se construieşte din ramificaţii, descrieri ale unor situaţii care ne ajută mai mult sau mai puţin să definim profilul personajului, autorului îi scapă benevol porţiuni din deznodământ, se revine la traseul iniţial, şi tot aşa.
Galapagos este o replică ironică dată acelora care văd lumea ca o creaţie făurită din mărinimia şi grandoarea bunului Dumnezeu, într-o vreme când fiinţele omeneşti aveau creiere mult mai mari decât acum şi, datorită acestui fapt, se puteau înşela uşor asupra unor lucruri care le păreau misterioase.
De acelaşi autor
intre „acsetericsuri” si „asteriscuri”, forma a doua este mult mai aproape de DEX, este chiar in dictionar 🙂