Un dialog despre poezie, stat, societate, cultură, naţiune, istorie recentă este întotdeauna interesant. Însă atunci când cei doi interlocutori sunt un important editor şi scriitor din Ungaria — Kőrössi P. József — şi un politician maghiar din România de prim rang, pe care (din păcate) destul de puţini îl cunosc şi ca poet — Markó Béla —, demersul capătă o greutate aparte. Cartea debutează ca un volum de memorii, cu istorii personale, amintiri şi mărturii în premieră. Anii de şcoală în Târgu Secuiesc, studenţia petrecută la Cluj, primii ani de muncă în învăţământ la Târgu Mureş, implicarea în viaţa politică şi ascensiunea în fruntea UDMR, toate acestea sunt jaloane biografice printre care se strecoară omul de stat şi poetul Markó Béla, reuşind un atent balet între simţul datoriei faţă de cei care l-au ales să-i reprezinte şi conştiinţa artistului a cărui voce se aude din păcate prea încet.
Volum la graniţa dintre interviuri, convorbiri, scriere confesivă şi eseu, în text fiind inserate din când în când şi poeme, mai vechi sau mai noi, Ruleta maghiară apare într-o ediţie revizuită şi prescurtată faţă de originalul maghiar. Cu toate acestea, referinţele culturale sunt numeroase, la fel şi cele politice. Markó Béla nu ezită să fie tranşant când este cazul, dar de la un capăt la altul al cărţii îşi păstrează obiectivitatea, fără patimi şi fără a ceda vreun moment ispitei unui naţionalism greşit înţeles. Din discursul lui onest şi bine articulat răzbat când note ironice sau autoironice, când vorbe înţelepte care vădesc atât maturitatea şi detaşarea unui om de stat cu viziune şi anvergură, cât şi fragilitatea unui suflet de artist.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply