Ken Follett – Căderea uriaşilor. Trilogia secolului. Vol 1

1De Marius Ghilezan

O uriaşă carte despre o uriaşă poveste. În aproape o mie de pagini, scriitorul britanic Ken Follett reuşeşte un bildungsroman de zile mari, cu acţiuni care se desfăşoară în spatele frontului de luptă al primului război mondial . După capodopera „Stâlpii pământului,” enormă şi strălucită, cum avea să o caracterizeze Cosmopolitan, nimeni nu mai credea că autorul poate scrie o poveste şi mai puternică. Dacă în prima sa carte toate sentimentele umane, ură, disperare, iubire şi speranţă, îmbinate într-o ţesătură dramatică, puneau o lumină strălucitoare asupra unei epoci întunecate, în „Căderea uriaşilor,” începutul este al unei fericiri ingenue, al ieşirii naive din copilărie, cu grijile fireşti vârstei,  amor, iluzii, căutări ale identităţii într-o lume tihnită, împărţită după regulile capitaliste între aristocraţi şi muncitori, fiecare cu universul său de valori, începând cu partea a doua, speranţele unei generaţii se ruinează odată cu începerea Apocalipsei primului război mondial. Familii destrămate, destine zdruncinate, pierderi de vieţi, dar şi de averi compun fundalul cenuşiu, în care totul pare a se ruina. Autorul acordă un loc special iubirii, care ţese viaţa ca un fir  ascuns peste toate cancelariile aflate în poziţii adverse. Ce poate fi mai tragic pentru doi tineri care se iubesc ca ţările, rangurile sociale şi diferenţele de opinii privind supremaţia asupra lumii, să îi despartă nefiresc? Dragostea dintre Walter, fiul unui înstărit ofiţer german Otto von Ulrich şi Maud  Fitzherbert, sora unui aristocrat englez, cu rădăcini ruseşti, trebuie să rămână ascunsă din cauza canoanelor războiului. Dar ei nu sunt singurele personaje principale, aici e măiestria scriitorului englez, el pune pe acelaşi plan pe servitoarea Ethel din comunitatea galeză Ty Gwyn, care dă naştere unui bastard şi reuşeşte o fulminantă ascensiune socială, pe Billy, agerul său frate, miner, cu lorzi şi politicieni de primă scenă, regi şi regine, revoluţionari, menşevici şi bolşevici, deopotrivă într-un amalgam de informaţii şi de încrengături, înebunitoare în aparenţă, dar extrem de bine conduse, printr-un hăţiş de acţiuni unele mai dramatice decât altele.

Ce face Ken Follett? Ia una bucată de timp istoric, se documentează metodic, descrie o lume globală ce se întinde din Vladivostok până la Washington, din Berlin până în Paris, ia ca pretext asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand de la Sarajevo şi recompune sfârşitul marilor imperii prin cel mai frumos sentiment uman: iubirea care nu ţine seamă de ranguri, de prejudecăţi şi de dihonii politice.

Chiar dacă nu ai parcurs filele istoriei începutului de secol XX, parcurgi prin lectură zbuciumata perioadă de sfârşit de lume şi început de noi vremuri, astfel înţelegând mai bine de unde izvorăşte răul şi ura.

Ce mi se pare că am mai citit undeva a fost sărbătoarea de Crăciun de pe frontul de luptă franco-german, când soldaţii ambelor tabere au ieşit din tranşee şi au tras un  chef pe cinste, uitând că până de curând se ucideau între ei.

Este o carte care te plimbă din uzinele ruseşti, din porturile Mării Nordului, până în parlamentul britanic şi înapoi. Prin drama existenţei umane, tragedia unor vremuri apuse capătă valenţe noi.

Din uriaşa scriere care nu e decât primul volum din Trilogia Veacul, poţi înţelege cum a pornit ascensiunea lui Winston Churchill, de ce boală suferea preşedintele Wodrow Wilson, cum a fost posibilă decăderea ţarismului şi cu ce ajutor a ajuns Lenin să conducă sovietele.

Destinul fraţilor ruşi orfani Lev şi Grigori Peshkov, ale căror planuri de a emigra în America sunt date peste cap de izbucnirea conflagraţiei este pilduitoare pentru războiul lumilor. Dacă Grigori îi dă biletul său vapor pentru America, doar din nevoia de a-şi salva fratele de la temniţă din cauză că a omorât un poliţist şi se ocupă de iubită zămislitoare de prunc a lui Lev, cel din urmă, după lungi peripeţii, dă piept cu lumea prohibiţiei, a cazinourilor, a dragostei, eterna dragoste, „eşuând”ca ginerică a unui bogat rus din America, doar că i-a lăsat fiica însărcinată. Asta în timp ce se pregătea în micul lor oraş nunta secolului cu Gus Dewar, fiul unui senator american, ajuns consilier special al preşedintelui SUA.

Cum îi stă bine unei trilogii, puţine personaje mor. Ele îşi reinterpretează condiţia în funcţie de climatul politic. Unele pierd averi şi ajung în sărăcie, altele devin personaje de prima pagină a marilor cotidiane.

Când începi lectura cărămizii, numită carte, să nu te sperii de sumedenia de personaje descrise de la început. Puţine sunt de decor. Fiecare  îşi joacă partitura într-o simfonie eroică, dar dansantă.

Nu este o carte de conspiraţii. Adevărul este crud, dar sincer. Nimic nu pare ieşit din comun. Viaţa ca şi iubirea are alt gust însă prin tranşee. Într-o lume a cenzurii în care nu poţi spune celui drag nicimăcar că trăieşti, sentimentele sunt mai profunde. Cred că autorul a vrut să ne arate o altă dimensiune a iubirii.

Acum, există o modă în occident ca marile capodopere să aibă greutate, atât la formă, cât şi la conţinut. Poate şi din dorinţa de a parcurge poveşti care nu se mai termină. Asta e esenţa vieţii unei civilizaţii vii.

Luaţi cărămida şi zidiţi-vă convingeri noi!

De acelaşi autor:

Alb infinit

Stâlpii pământului

O avere periculoasă

 

 

 

Order Căderea uriaşilor Preţ @ RON69,99

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Marius Ghilezan

Marius Ghilezan a publicat prima carte în anul 2000. "Cum să reuşeşti în viaţa politică", apărut la Editura Active Vision, A scris primul roman sportiv post-decembrist, „Furia” (Editura Humanitas, 2005), inspirat din viaţa unui suporter al echipei Poli Timişoara; a mai publicat eseurile: „Hoţia la români” (Editura Runa, grupul Corint, 2008) şi „ImpostURA – despre snobism şi puterea falsului”, Editura Corint. În 2012 a reeditat Manualul de campanie electorală – cu elemente de New Media şi a publicat volumul de versuri “Medi – cu ochiul sticlos” (Brumar). În 2014, cartea „Corneliu Coposu – 163 de vorbe memorabile” (Editura Vremea) şi “Anatomia succesului – Marius Ghilezan de vorbă cu Dorin Sarafoleanu” (Editura RAO). Este coautor al cărţii "Idolii forului". A publicat peste 10.000 de articole în "România liberă", "Luceafărul de dimineaţă", "Timpul," Revista "22", "Dilema veche", "Timişoara," "Evenimentul zilei", "Cotidianul". Este coordonatorul site-urilor: bookiseala.ro, buchiseala.ro, happymed.tv

One Responseto “Ken Follett – Căderea uriaşilor. Trilogia secolului. Vol 1”

  1. Iorga Ștefania spune:

    Buna dimineața,asi dori sa fiu sunata atunci cand coletul este spre livrare.
    Mulțumesc!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *