Karl May – Winnetou

Cel mai cunoscut şi mai îndrăgit erou din romanele de aventură ale literaturii universale, tânărul Winnetou, şef de trib al apaşilor Mescalero, este înzestrat cu o inteligenţă remarcabilă care îl ajută să înfrunte multele pericole la care este expus în paginile cărţii. După uciderea tatălui şi a surorii sale de către banditul Santer, Winnetou devine conducătorul tuturor apaşilor inclusiv al triburilor Navajo, câştigăndu-le respectul şi încrederea.

Ulterior, Winnetou intră in conflict cu Old Shatterhand, un american de origine germană, care, după confruntare, îi devine prieten de nedespărţit şi, mai târziu, frate de sânge. Înzestraţi cu abilităţi de luptă deosebite, neînfricaţii eroi devin aproape invincibili şi trec prin felurite experienţe care demonstrează totodată şi compasiunea acestora faţă de semeni.

Aventurile celor doi prin Vestul Sălbatic, pretutindeni însoţiţi de caii lor, Fulger şi Vânt, i-au cucerit uşor pe cititori de-a lungul timpului. Puşca lui Winnetou, cu ţeava dublă, şi decorată cu ţinte argintii, a stimulat imaginaţia a milioane de copii şi adolescenţi. Nici nu este de mirare, având în vedere faptul că între 1842 şi 1912 „Winnetou” a fost cartea care s-a vândut în aproape 200 de milioane de exemplare în întreaga lume.

De acelaşi autor

Winnetou. (Colecţia Adevărul) 3 volume

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *