În ziua in care împlineşte 30 de ani, funcţionarul Josef K. este arestat şi dus într-un salon în care, spre marea lui surprindere, doi paznici îi mâncau micul dejun. Încă de la prima frază, cititorul intră in contact cu absurdul situaţiei în care protagonistul este aruncat:
„Pe Josef K. îl calomniase pesemne cineva, căci, fără să fi făcut nimic rău, se pomeni într-o dimineaţă arestat.”
Paznicii il informează cu seninătate că este arestat, dar că rămâne totuşi în stare de libertate şi poate merge în continuare la serviciu. Năucit de toată situaţia din care nu mai înţelege nimic, Josef K. se întoarce acasă, iar din ziua imediat următoare îşi reia activitatea de prim-procurist la bancă.
Mai târziu, Josef K. este trimis fără nicio explicaţie să caute tribunalul unde, într-o duminică, urma să i se ia un interogatoriu. Bătând la toate uşile şi pretinzând că-l caută pe un anume tâmplar Lanz, Josef K. descoperă că birourile tribunalului respectiv se află în podul unei clădiri cu apartamente şi camere de închiriat. Imobilul respectiv arată jalnic, având un aspect sărăcăcios şi mizerabil. Faptul că justiţia se găseşte într-un loc atât de murdar îi intensifică lui Josef dezgustul faţă de ea, dar, paradoxal, îi dă mai multă siguranţă.
Pe măsura desfăşurării acţiunii, personajul principal este din ce în ce mai derutat de ilogicul situaţiei. Neştiind ce culpă să-şi atribuie, el nu se poate apăra şi prin urmare, este obligat să rămână prins în această situaţie lipsită de sens.
De acelaşi autor
Leave a Reply