În Albania secolului al XV-lea, războiul bate la uşă. Locuitorii unei cetăţi de hotar şi-au ales soarta. Nu au primit pacea otomană, pe care solia sultanului le-o promitea în schimbul abjurării, iar acum aşteaptă riposta neîntârziată a imperiului. Iar odată cu primăvara, soseşte şi imensa armată turcă, înaintând leneş şi inexorabil spre fortăreaţă. Capitularea, se pare, nu e decât o chestiune de timp. Dar acest timp, infim în durata istoriei, este nesfârşit pentru cei prinşi în încleştarea în care se înfruntă două lumi. Stelele consultate de astrolog rămân tăcute. Imamii prevestesc victoria, iar poetul orb plânge în versuri prăpădul. Unde e adevărul? Ce să scrie cronicarul oştirii? Un lucru e sigur: indiferent de care parte se va înclina balanţa în săptămânile, apoi lunile de asediu apăsător şi de arşiţă, cadenţate de bubuitul înnebunitor al tobelor, şi eroii, şi laşii vor avea aceeaşi soartă tragică.
De acelaşi autor
Leave a Reply