Amy pleacă în luna de miere este o carte cu un umor nestăpânit, cu răsturăari de situaţie, personaje haioase şi o intrigă care atrage din start interesul oricărui cititor: Amy, protagonista romanului, pleacă la Roma, ţn luna de miere. Însă, cum aflăm încă din primele pagini, de la biroul de check-in al aeroportului care, pentru prima dată în viaţa ei, îi oferă mult râvnitele condiţii de lux rezervate cuplurilor proaspăt căsătorite, Amy pleaca în luna de miere fără nici un soţ. Măcar cu atât să se aleagă, dupa ce n-a mai existat nici o nuntă şi nici nu se pune problema returnării vreuneia dintre sumele cheltuite, evident, costisitoare. Însă, în ciuda supărării ei şi a tristeţii unei astfel de călătorii, Roma este un oraş în care nimeni nu pare s-o lase în pace. Şi nu e vorba de oaspeţi obişnuiti ai hotelului, ci de celebrităţi disperate să-şi schimbe camera cu a ei. Şi apoi, cum să mai fie o biată fată în stare să-şi plângă soarta, dacă în permanenţă e tîrâtă prin magazine, la premiere de film sau pe la picnicuri intime în doi? Dar, până la urmă, ce s-a întâmplat cu mirele şi chiar e posibil ca o vedetă să se îndragostească aşa de prima fată care îi iese în cale?
„Amy pleaca în luna de miere este un roman splendid, vioi şi plin de umor, febra cumpărăturilor, mâncăruri fastuoase şi deliciile Romei, menite să asezoneze, de altfel, o intrigă emoţionantă, cu personaje surprinse în cele mai dificile posturi şi răsturnări de situaţie de un comic neaşteptat.” (She)
„Absolut distractiv, se citeşte pe nerăsuflate.” (Evening Standard)
„O lectură de vacanţă, relaxantă şi savuroasă.” (Elle)
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply