După ce şi-a purtat cititorii pe tot globul pământesc, Jules Verne continuă seria de aventuri cu o excursie prin sistemul solar. Autorul începe povestea din Hector Servadac cu descrierea coliziunii unei comete cu Pământul. În timpul ciocnirii, cometa agaţă câteva bucăţi din Terra, inclusiv 40 de oameni din popoare şi de vârste diferite. Aceştia sunt condamnaţi la o călătorie prin sistemul solar, ce va dura doi ani. În mediul ostil al cometei, cei 40 formează o mini-societate şi trebuie să găsească metode de a supravieţui. Dimensiunea cometei este de 2.300 de kilometri (în diametru), de departe cea mai mare cometă cunoscută la acea vreme.
Personajul-martor al acestei coliziuni, cel care a inspirat şi titlul cărţii, este Hector Servadac, un ofiţer tânăr, chipeş, în vârstă de 30 de ani. După ce a terminat şcoala, Hector a fost detaşat în Algeria. El e prezentat de autor în funcţia de ofiţer de stat major, în subdivizia de la Mostaganem, fiind însărcinat cu lucrări topografice, pe porţiunea de litoral cuprinsă între Tenez şi gurile Şelifului. Având instrucţie militară, Hector Servadac este şi cel care va prelua conducerea noii societăţi formate în mediul ostil al cometei…
De acelaşi autor
Un oraş plutitor. Invazia mării (Colecţia Adevărul)
Leave a Reply