Judith Albertat – Boala Lyme

1Epuizată de anii de consultații fără niciun rezultat, Judith Albertat a găsit o soluție în terapiile complementare combinate cu tratamentele alopate. Fără a avea pretenția să generalizeze și să ofere rețete, dimpotrivă chiar, autoarea prezintă numai terapii pe care le-a încercat, se pare cu succes în cazul său, pentru tratarea bolii Lyme.

În prefața cărții, Dr. Dominique Rueff subliniază: „Fie că a fost vorba de maladii psihiatrice, de oboseală cronică, fibromialgii, de maladii inflamatorii metabolice sau articulare, de maladii degenerative precum Parkinson sau Alzheimer și chiar de anumite tipuri de cancer, multe din aceste afecțiuni au fost ameliorate, mai mult sau mai puțin, prin tratamente antiinfecțioase adaptate, asociate tratamentelor menite să întărească sistemul imunitar. Aceasta este calea pe care Judith a întâlnit o după zece ani de suferință, a căror poveste ne o împărtășește în această carte.”

 

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *