Josephine Cox – Sfârşitul călătoriei

Sfârşitul călătoriei este despre ceva ce nu a început. Sau ceva care s-a tewrminat înainte de a începe. Lui Barney Davidson si familiei sale din Anglia li se oferă şansa unei vieţi mai bune în America. Bucuria plecării este însă de scurtă durată pentru Barney care află o veste îngrozitoare şi hotărăşte că situaţia sa nu trebuie să-i impiedice pe cei dragi să ajungă acolo unde Ie va fi mult mai bine. Devine alt om făcând tot posibilul spre a-şi atrage ura familiei şi pentru a o înstrăina cât mai mult de persoana sa. Este părăsit cu cel mai mare dispreţ de soţie şi cei trei copii care pleacă în America. Dar ce este cu adevărat în sufletul acestui om! În aşteptarea sfârşitului îşi găseşte alinare în relaţia cu o prietenă Lucy Baker care ştie prin ce trece şi este alături de el până în ultima clipă. După mulţi ani secretul lui continuă să-i împovăreze sufletul. Ea nu poate accepta că în ciuda imensului sacrificiu făcut de Barney familia acestuia să-i poarte o atât de nedreapta amintire. Brusc Lucy rupe tăcerea trimiţând o scrisoare în America fostei soţii a lui Barney. Un demers ce declansşază o adevarată furtună dezvăluind adevărată tragedie din spatele aparenţelor… Un roman tulburător despre iubire sensibilitate ţi sacrificiu fără limite. O poveste scrisă de Josephine Cox, o mare maestră a genului care va stărui multă vreme în memoria cititorului.

Order Sfârşitul călătoriei Preţ @ RON29,90

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *