Cu o sută şi mai bine de ani în urmă, pescarii Islandei ştiau prea bine ce se află între cer şi pământ: Marea Îngheţată. De-aici încolo, lucrurile erau simple: îţi făceai cruce sa nu te prindă furtuna, ieşeai pe mare într-o barcă de şase oameni, aruncai undiţele, aşteptai ca peştele să muşte, trăgeai de undiţe şi apoi la vâsle, te întorceai la mal, curăţai peştele, îl vindeai. Aveai apoi ce mânca, aveai cu ce plăti datoria la prăvălia din sat, aveai chiar bani pentru o sticlă de rachiu. Cu Barður se întâmplă însă că nişte cuvinte îl ucid. Mai rău: îl ucid nişte versuri scrise cu o sută de ani înainte de un poet orb, despre un rai pierdut, pe care pescarul nostru vrea să le înveţe pe de rost şi să le pună într-o scrisoare de dragoste. Cu gîndurile pradă poeziei, flăcăul uită să-şi ia pufoaica atunci când iese în larg, iar la întoarcere pescarii sunt mai puţini cu unul: Barður a murit de frig. Romanul lui J.K. Stefansson, primul dintr-o trilogie islandeză tradusă entuziast până acum în douăzeci de ţări, e însă şi un roman al despărţirii de moarte, al speranţei şi maturizării, care nu înseamnă neapărat resemnare. Prozatorul face din celălalt erou al cărtii, numit scurt băiatul, un personaj ce rămâne multă vreme în mintea cititorilor. Între cer şi pământ e deopotrivă cartea cerului plumburiu, a mării nemiloase şi romanul băiatului, al drumului său prin durerea de a-şi fi pierdut cel mai bun prieten, în încercarea de a găsi un sens pentru ceva de neânţeles când încă n-ai împlinit douăzeci de ani, adică pentru moarte.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply