„Violenţa, lipsurile în mijlocul bogăţiei, tirania şi cruzimea căreia îi dă naştere, prostiile grosolane ale celor puternici, indiferenţa celor avuţi, dezacordurile dintre cei inteligenţi şi bine intenţionaţi, apatia mulţimii sărmane – aceste lucruri ne vor însoţi până la capătul drumului. Prin urmare, civilizaţia va fi întotdeauna expusă riscului, şi în fiecare epocă este prudent să examinăm cu extrem de multă seriozitate ameninţările la adresa ei. Toate societăţile bune nasc duşmani a căror ostilitate combinată se poate dovedi fatală. Nu există vreo formulă uşoară de apărare, şi cea mai eficientă strategie este identificarea rapidă a forţelor maligne, dacă se ivesc. Acesta este principalul scop al cărţii de faţă.“ (Paul JOHNSON)
„«Societatea“ din titlu este societatea occidentală – mai exact, societatea capitalistă, liberal-democrată, a clasei de mijloc – care a trebuit de la bun început să se apere de «duşmanii» ei… identificaţi adesea în chip strălucit şi întotdeauna clar şi pertinent. Aceşti duşmani îi includ pe fanaticii ecologişti, filozofi, cercetători din domeniul ştiinţelor sociale, artişti, romancieri şi dramaturgi, profesori din universităţi şi şcoli, precum şi pe cei – de acasă ori din Lumea a Treia – inspiraţi de minţi ca Herbert Marcuse şi Frantz Fanon.“ (Robert NISBET)
„Johnson declară, desigur, război majorităţii claselor noastre intelectuale. Dar adevărul este de partea sa şi duşmanii lui – Marx, Freud, Marcuse, Fanon, Clubul de la Roma – nu vor avea, cu siguranţă, câştig de cauză.“ (John CHAMBERLAIN)
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply