John C. Maxwell scrie de mai bine de 30 de ani cărţi de literatură motivaţională despre leadership. Are, actualmente, peste 50 de titluri care-i poartă semnătura şi sute de proiecte derulate împreună cu Injoy Life Club şi Maximum Impact, două organizaţii fondate chiar de el. Meditaţi! este prima carte a lui Maxwell şi reprezintă o reală sursă de inspiraţie pentru liderii de peste tot. Ediţia de faţă, aflată la a 30-a reeditare, este una aniversară.
Volumul cuprinde meditaţii demne de atenţia oricărui cititor şi vizează, în mare, împlinirea noastră ca indivizi şi, desigur, ca lideri. Pentru a ilustra ideea de conducător şi potenţialul unei asemenea poziţii, Maxwell dă exemple de situaţii şi personaje biblice, care, fireşte, au trecut testul timpului.
Una dintre cele mai importante idei pe care autorul o promovează se referă la atitudinea şi productivitatea omului. Atitudinea este fundamentală pentru existenţa noastră şi ne oglindeşte sinele. Iar productivitatea, roadele vieţii noastre, ţin de măsura în care ne valorificăm talentele şi abilităţile cu care suntem înzestraţi.
În continuare, Maxwell discută despre potenţialul pe care-l are, neîndoielnic, fiecare om în parte. Adevărat, puţini şi-l împlinesc. Şi, în genere, numai aceia care nu se lasă intimidaţi de circumstanţele potrivnice, adică oamenii hotărâţi şi organizaţi.
În final se vorbeşte despre succesul efectiv. Pentru a ajunge lideri, e de preferat să vizăm un domeniu în care să ne fie uşor să luăm decizii bune. Implicarea ne face să depăşim orice obstacol şi să nu ne pierdem din vedere ţelurile. Nimic nu e posibil fără implicare! Şi, uneori, nici fără speranţă, cum spune Maxwell în ultima secţiune a cărţii. Speranţa ne dă întotdeauna curaj să înaintăm!
Această primă carte a lui Maxwell este esenţială pentru cei care trebuie să distingă… esenţialul în viaţă: liderii. Orice lider bun trebuie să aibă o gândire sănătoasă şi limpede. Trebuie să ştie ce contează şi ce nu contează în viaţă. Iar John C. Maxwell este un foarte bun profesor de leadership.
Puterea oricărui om stă în armonia dintre sufletul şi cugetul lui. Meditaţi asupra celor spuse de Maxwell şi veţi ajunge un lider de primă mână!
„Leadership-ul este complex şi are multe faţete: respectul impus, experienţa în domeniu, tăria de caracter, viziunea, capacitatea de a coordona, abilitatea de a lucra cu oamenii şi lista poate continua. Partea bună e că liderii nu sunt nici statici, nici rigizi în evoluţia lor. Indiferent de punctul în care vă aflaţi în acest moment, puteţi deveni mai eficient, iar cartea lui Maxwell este, neîndoielnic, un instrument bun în acest sens.“
Ultima Hora
„Practicile şi strategiile de afaceri folosite de John C. Maxwell l-au diferenţiat de ceilalţi şi l-au transformat într-un lider mondial în domeniul dezvoltării personale şi corporatiste.“
Paul Martinelli
Preşedintele programului „John Maxwell“ de certificare a trainerilor şi a oratorilor
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply