Leadership — cea mai bună cale de a progresa în viaţă
Prin această carte, vă veţi descoperi şi cizela noi abilităţi de conducere, fie că sunteţi lideri experimentaţi, fie că abia aţi ajuns în această postură sau încă nu aţi devenit lideri.
Cei mai mulţi dintre noi dispun de câteva calităţi specifice unui rol de conducere, precum şi de potenţialul de a şi le dezvolta. Dar pentru a evolua, aveţi nevoie de îndrumare din partea cuiva căruia îi pasă de voi şi de succesul vostru şi care se află deja acolo unde vreţi voi să ajungeţi.
În stilul său apropiat, deja popular, Fuhrman vă arată cum să depăşiţi obstacolele importante care îi împiedică pe oameni să-şi atingă potenţialul. Îşi împărtăşeşte revelaţiile pline de inspiraţie şi oferă exemple grăitoare. Explică atitudinile, obiceiurile şi tehnicile care vă pot ajuta să înlăturaţi orice barieră ce vă taie calea.
Autorul scoate la lumină principiile esenţiale prin care puteţi să-i conduceţi pe ceilalţi mai eficient. Veţi învăţa cum să: luaţi decizii şi treceţi la acţiune; stabiliţi un obiectiv şi vă focalizaţi asupra lui; daţi un exemplu de urmat; vă preocupaţi de ceilalţi şi îi ajutaţi; vă asumaţi riscuri în mod public.
Înainte de a termina de citit cartea, veţi înţelege că şi voi puteţi fi lideri excelenţi. În curând… îi veţi îndruma pe alţii spre a deveni lideri. Citiţi această carte, dacă v-aţi dorit vreodată să vă remarcaţi!
Leave a Reply