Ajuns la a V-a ediţie în limba engleză la Oxford University Press, Dicţionarul de fizică este mai mult decât un instrument de referinţă pentru studenţi şi profesori, fiind o carte scrisă într-un limbaj accesibil, cuprinzând informaţii actuale şi concise. Dicţionarul cuprinde de la cele mai frecvent întâlnite concepte de fizică, biografii ale unor oameni de ştiinţă celebri până la ultimele descoperiri în diverse domenii ale fizicii.
Două calităţi recomandă Dicţionarul de fizică de faţă (fiind, în acelaşi timp, şi cele două caracteristici care îl deosebesc de dicţionarele de acest tip apărute până acum la noi în ţară): prima este bogăţia informaţiilor, atât din punct de vedere cantitativ (peste 3 500 de termeni cu date aduse la zi, care îl fac cel mai cuprinzător dicţionar de fizică tipărit în România), cât şi calitativ (acoperindu-se practic aria unei mici enciclopedii de fizică); a doua este actualitatea informaţiilor, dicţionarul fiind elaborat în limba engleză de o editură de prestigiu — Oxford University Press.
De acelaşi autor
Leave a Reply