Psihoterapeuţii aflaţi în formare sunt avertizaţi de pericolele pe care le poate aduce o implicare prea mare în relaţia cu clienţii lor. Dar oricât de dezorientaţi ar fi, clienţii sunt un catalizator al transformării terapeutului. Când încercăm să ne ajutăm pacienţii să se descurce cu conflictele lor personale, ajungem deseori să ne ajutăm pe noi înşine în privinţa unor probleme similare. Când vindecăm suferinţa altora, ne-o vindecăm şi pe a noastră. Vorbim în şedinţele de terapie şi ne dăm seama deodată că, de fapt, ne vorbim în acelaşi timp şi nouă înşine. Cu fiecare comunicare, suntem siliţi să examinăm teme pe care poate că le-am ignorat, să punem sub semnul întrebării cele mai importante convingeri pe care le avem şi să ne explorăm zonele cele mai vulnerabile. Într-un fel, când desfăşurăm acest tip de activitate nu mai avem unde să ne ascundem.
În Clientul care m-a schimbat, autorii ne oferă prilejul de a-i asculta pe cei mai renumiţi terapeuţi care au pus bazele psihoterapiei, vorbind despre clienţii care i-au schimbat cel mai mult, care le-au declanşat o transformare personală intensă. Scrisă într-un limbaj accesibil, cartea se adresează studenţilor, psihoterapeuţilor în formare, clinicienilor cu experienţă şi tuturor celor interesaţi de aspectele esenţiale ale relaţiei terapeutice.
Jeffrey A. Kottler este profesor de consiliere psihologică la California State University şi a scris peste 65 de cărţi despre psihologie şi educaţie. În limba română a apărut la Editura Trei Mumia de la masa din sufragerie. Cele mai neobişnuite 32 de cazuri de psihoterapie.
Jon Carlson este profesor de psihologie şi consiliere psihologică la Governors State University şi psiholog la Wellness Clinic, Lake Geneva, Wisconsin.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply