Eroul cărţii, Angelo Pardi, traversează Piemontul şi Lombardia, antrenat în mişcările revoluţionare contra ocupantului austriac. O odisee iniţiatică, de-a lungul căreia va cunoaşte dragostea şi ura, loialitatea şi delaţiunea, abjecţia şi nobleţea. Manipulat de falşi revoluţionari, care abuzează de încrederea lui, sfârşeşte prin a-şi ucide în duel prietenul care l-a trădat.
În Fericirea nebună, descoperim un antiroman istoric, care se derulează într-o epocă inventată, dar care face trimiteri la evenimente reale legate de Revoluţia din 1821, la campania militară din 1848, Risorgimento, celebrele Cinque Giornate şi altele, care vin să completeze agitatul tablou istoric.
Jean Giono (30 Martie 1895 – 8 octombrie 1970) s-a născut într-o familie modestă din Alpii francezi. Având un tată pantofar şi o mamă spălătoreasă, a trebuit să se angajeze de tânăr într-o bancă. După succesul primului său roman, Colline (1929), a renunţat la jobul care nu i se potrivea şi s-a dedicat scrisului în totalitate.
Au urmat două nuvele inspirate profund din opera lui Virgiliu şi a lui Homer, pentru ca în preajma războiului să scrie literatură pacifistă. După eşecul acţiunilor sale anti-război, şi-a luat noi idoli: Balzac şi Stendhal şi a început să ironizeze societatea.
După terminarea celui de-al doilea război mondial este acuzat de colaborare cu nazismul şi face patru luni de puşcărie. După ce s-a eliberat, scrie un scenariu de film care va avea succes. O poveste cu detectivi din Haute Provence, în secolul XlX, în care îşi descoperă cruzimea, poate influenţată din lectura operei lui Machiavelli. Probabil cea mai cunoscută operă a sa a apărut în 1967 cu titlul: Omul care plantează copaci.
La finalul carierei a fost premiat de Prinţul Rainier de Monaco, pentru întreaga operă, fiind deja membru al Academiei Goncourt, a devenit membru al Comitetului pentru literatură monegasc.
A murit în urma unui atac de cord în 1970, la vârsta de 75 de ani.
Leave a Reply