„Chingachgook apucă mâna pe care i-o întinse Ochi-de-Şoim, în culmea emoţiei, pe deasupra mormântului proaspăt, şi cei doi falnici şi iscusiţi vânători înclinară capul în acelaşi timp, pe când lacrimi mari curgeau pe pământul unde odihneau rămăşiţele lui Uncas.
În mijlocul liniştii solemne care se înstăpânise la vederea acestei scene înduioşătoare între cei doi, cei mai renumiţi războinici de pe acele meleaguri, Tamenund ridică glasul ca să împrăştie mulţimea:
– Ajunge! spuse el. Duceţi-vă, copii ai lenapilor. Manitu tot mai e mânios. De ce ar mai aştepta Tamenund? Albii sunt stăpânii pământului. Ceasul pieilor roşii n-a bătut încă. Ziua vieţii mele a dăinuit prea mult. Dimineaţa am văzut pe fiii lui Unamis puternici şi fericiţi, dar înainte de căderea nopţii am trăit să-l văd plecând şi pe cel din urmă războinic din străvechiul neam al mohicanilor!”
De acelaşi autor
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply