James Fenimore Cooper s-a născut în 1789 la Burlington, statul New Jersey, la puţin timp după terminarea războiului american de independenţă. Tatăl său, William Cooper, judecător de profesie, trăise viaţa aprigă a coloniştilor de la “frontieră”, care-şi construiau căminul cu puşca într-o mâna şi cu Biblia în cealaltă, luptând pentru fiecare petic de pământ transformat în ogor. Dibaci în afaceri, bătrânul Cooper reuşise să pună mâna pe un domeniu vast în apropierea lacului Otsego din statul New York, unde a întemeiat Cooperstown. James, al doisprezecelea din cei treisprezece copii ai judecătorului Cooper, şi-a petrecut copilăria la marginea pădurilor încă virgine, prin care îşi mai croiau drum ultimii colonişti şi puţinii indieni care supravieţuiseră contactului cu “civilizaţia”. Este posibil ca impresiile adunate în copilărie să fi constituit sursa de inspiraţie pentru cel mai cunoscut roman al lui James Feniomore Cooper – Ultimul Mohican.
De acelaşi autor
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply