“Ziua de mâine oare din ce va fi plămădită?”, se întreba Victor Hugo într-unul dintre poemele din Cântecele amurgului. Iar în introducere, sublinia: “Totul, astăzi, în idei şi în lucruri, în societate şi în individ, se află într-o stare de crepuscul. De ce natură este acest crepuscul? şi ce anume îi va urma?” Acesta a fost punctul nostru de pornire. Rod al unei îndelungate istorii, al cărei prim moment datează de acum treizeci de ani, dialogul de faţă răspunde definiţiei clasice a genului din filosofie şi din studiile umaniste în general: un schimb de idei a cărui logică se construieşte pe parcursul a două discursuri care se intersectează fără a fuziona vreodată şi care îşi răspund fără a se opune.
Leave a Reply