Călătoria unui băiat pe tărâmul realităţi.
“O poveste incitantă care le va insufla cititorilor un sentiment persistent de mirare filosofică. Dacă sunteţi fermecaţi de Lumea Sofiei, cu siguranţă că Fascinaţia ideilor vă va vrăji.”
Christopher Phillips, autorul cărţii Socrates Café
„Asemenea lui Merlin şi Arthur, Bătrânul şi Ian din cartea lui Bowen analizează chestiuni importante – identitatea, Dumnezeu, binele şi răul, iubirea, etica şi moralitatea, liberul arbitru – printr-o serie de aventuri pline de imaginaţie.“
Susanne Pari, autoarea cărţii The Fortune Catcher
„Pe măsură ce Ian pătrunde în adâncurile minţii umane şi ale istoriei gândirii filosofice, cititorii vor începe, în mod inevitabil, să îşi pună ei înşişi marile întrebări. Ei bine, iată ceva la care merită să medităm.”
Edutopia
„O introducere energică şi riguroasă în filosofie, pe care majoritatea clienţilor librăriilor trebuie să pună mâna imediat… Consider că se pune accent pe implicarea pasională, dar justă, într-o dezbatere a problemelor filosofice. Sunt încântat. …Prezentarea poziţiilor filosofice realizată de Bowen nu putea fi mai precisă.”
Jean-Paul Vessel, New Mexico State University
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply