Ivan Evseev – Dicţionar de simboluri

1Deşi întârziată cu peste două decenii, apariţia acestei lucrări, gândită să fie un instrument la îndemâna elevului de liceu, îşi are justificarea mai ales în interesul constant al cititorului de astăzi pentru literatura consacrată imaginarului mito-poetic. La aceasta se adaugă şi faptul că prezentul dicţionar este, în multe privinţe, complementar lucrărilor lexicografice mai vechi sau mai recente referitoare la mit şi la simbol, publicate în ţara noastră.

Chiar dacă este o lucrare de simbolistică universală, cuprinzând un număr de aproape 700 de simboluri şi arhetipuri culturale cunoscute în civilizaţii diferite, prezentul dicţionar se referă mereu la modul particular în care s-a relevat şi s-a contextualizat simbolul respectiv în tradiţia culturală românească.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *