De Gabriel Daliș
„Subtile asemenea pânzelor de păianjen.”
Căutarea înţelepciunii îl determină pe autor (eroul cărţii, Palomar) să scrie amănunţit despre toate lucrurile comune, privite, descoperind astfel că orice banalitate are sistemul ei de putere. În faţa morţii, cum va spune Calvino spre sfârşitul cărţii, timpul înseamnă clipă cu clipă identificată, capabilă să închidă timpul şi să aducă moartea.
Realitatea e greu de stăpânit şi de omogenizat, modelele aduc disoluţia, iar “modelul modelelor” are nevoie de transparenţă şi formule diafane ca să reziste. Spectacolul vieţii stă în două cuvinte: casnicul previzibil. Lumea nu are proprii ei ochi pentru a se vedea dinăuntru. În afara ei, o simplă clipire de pleoape a omului aduce desprinderea lumii de propria-i deduclibilitate. Moartea se dezlănţuie când între om şi univers nu mai sunt aşteptări. Atunci privirea viilor asupra lumii pare jalnică, iar a morţilor faţă de aceeaşi lume, imploratoare.
“Palomar” este romanul de care nu vrei să te desparţi decât îmbrăţişându-l la piept.
De acelaşi autor
Castelul destinelor încrucişate
Leave a Reply