Opera lui Isaiah Berlin, de o fascinantă polifonie, simbolizează un constant efort de a redefini liberalismul în epoca hybrisului ideologic al tiraniilor totalitare (nazismul şi comunismul), cărora le-au căzut victime milioane de oameni, inclusiv membri ai familiei filozofului. În concepţia lui Berlin, aceste tiranii nu au fost simple accidente monstruoase, ci rezultatul unor construcţii ideatice avându-şi originile în iluminism şi în reacţia împotriva acestuia mai cu seamă în perioada care a urmat Revoluţiei Franceze. Adept convins al raţionalismului filozofic, Berlin a rămas sceptic în privinţa pretenţiilor de a institui un fel de supremaţie a raţiunii şi de a desconsidera legitimitatea unora din temele suscitate de contra-iluminism. Pentru Berlin, o ordine liberală nu este una perfect omogenă, calmă şi pe veci pacificată, ci, dimpotrivă, una în care diferenţele şi contradicţiile continuă să pulseze, generând noi şi noi tensiuni şi conflicte. „Nevoia de a alege, scria Isaiah Berlin, de a sacrifica anumite valori altora, se dovedeşte a fi o caracteristică permanentă a situaţiei primejdioase a umanităţii.“
În aceste cuvinte, adevărată profesiune de credinţă a unui spirit mereu neliniştit, ostil dogmelor universaliste ori particulariste de orice fel, rezidă esenţa liberalismului tragic al lui Isaiah Berlin. (Vladimir TISMĂNEANU)
Leave a Reply