La atelierelaţionale #5, Ion Zubaşcu n-a venit cu cetera, doar cu imensa sa poftă de viaţă. A citit poeme din ultimul său volum Moarte de om, „carte despre boală şi moarte”, aşa cum a descris-o chiar el: „pentru o reinventare a umanului.” Dacă Splendoarea cu citostatice evoca realitate sumbră, umorul moroşanului a fost debordant. Vorbind despre poeţii dispăruţi: Nichita Stănescu, Ion Monoran, Gheorghe Crăciun, a precizat liric, nu dramatic, în faţa audienţei, majoritar tânără, că „moartea îmi acordă o ultimă şansă: să-i ajung, chiar să-i întrec/am o inegalabilă ştiinţă de a muri.” Tată a patru copii, şi-a amânat vreme de mai multe decenii expresiile lirice, pentru că trebuia să le asigure un trai. Totuşi, a recunoscut că întreaga sa familie a considerat creaţia ca pe un act al supravieţuirii. Acum, unul dintre fiii săi scrie şi el, asemenea mamei, tatălui şi a bunicilor. a ales balada despre haiducii timpurilor noastre, un gen epic uitat.
El care nu se consideră aparţinător niciunei generaţii – dar ce Shakespeare, Goethe, Dante ţin de o epocă? – a adus o critică dură post-rimbaudismului, considerând că 130 de ani s-a scris doar pentru raft, pentru ochi şi prea puţin pentru oameni. Ca unul care a iubit mereu mulţimea, a deplâns inexistenţa funcţiei fatice a comunicării de azi când nu se ştie cine e de partea opusă a computerului. „Niciodată unealta n-a stăpânit uneltitorii.” Dacă peste o sută de ani s-a creat doar pentru a fi în cărţi, „acum internetul folclorizează literatura”. A avut un discurs incendiar despre misiunea autorului de a scrie în numele milioanelor de oameni care nu se pot exprima. „Peste zece mii de crime ale Securităţii, fără judecată, domnule tunurile peste sat. Cum să nu te revolţi în numele celor care nu o mai pot face? La final, a oferit mai tinerilor competitori pe terenul scriitoricesc o bere.
De vreo treizeci de ani urmăresc trăirile acestui suflet zbuciumat, culegător de balade, leruitor fără egal, ţipuritor, în şoapte, un mărturisitor de vremi şi mai ales un mare luptător, servant convins al binelui din oameni. El, pe mine, doar de vreo 20 de ani. L-am regăsit cu aceaşi bucurie a primei vederi. De un astfel de om ţi-e greu să te desparţi, chiar să-i spui omenescul la bună vedere.
—————————-
Poet, cântăreţ, ziarist, Ion Zubaşcu s-a născut în 18 iunie, 1948, în localitatea Dragomireşti, Maramureş. 15 ani a fost profesor de literatură în Maramureş. Din 1983, se mută în Bucureşti cu familia. În prezent, lucrează la revista literară Viaţa Românească, după 25 de ani de presă de informaţie, la principalele publicaţii ale ţării.
A publicat volumele de versuri Gesturi şi personaje, Albatros, 1982, Copilării (antologie de scriere creatoare), Litera, 1982, Omul de Cuvânt, Cartea Românească, 1991, Întoarcerea la Dumnezeu, Panteon, 1995, Omul disponibil (I), Axa, 1999, Omul disponibil (II), Brumar, 2009, Moarte de om. O poveste de viaţă, Limes, 2010.
Publică în majoritatea revistelor prestigioase de literatură din România. Are numeroase premii pentru poezie, muzică şi jurnalism.
Leave a Reply