Sunt un conglomerat de emoţii, din mii de faţete de emoţii, care nu se pot ordona, pentru că atunci s-ar anula reciproc. Emoţiile se pare că se nasc în continuare şi nu se opresc niciodată. Când pun mâna pe un aparat fotografic, încă îmi tremură. Dar nu de vârstă, ci de emoţie. Cum să ai îndrăzneala ca, dintr-o cutie din tablă, cu ciob puţin oval, puţin şlefuit în faţă, să recreezi lumea, cum credeam eu? Ce crezi că face acea lentilă? „Scoate“ imagine prin sufletul tău şi „ia“ sufletul celui din faţa ta. E clar că valoarea e şi în cel care are cutia în mână şi umblă cu ea prin lume. În cazul meu, prin lumea scriitorilor. (Ion Cucu)
Leave a Reply