Poveştile lui Creangă sunt delectabile deopotrivă pentru copii şi pentru adulţi. Însă numai cei din urmă le pot gusta pe deplin savoarea. Creangă pare a nu-şi fi bătut capul să inventeze poveşti: avea destul material la îndemână ca să mai fie nevoie de aşa ceva. Cât datorează el creaţiei folclorice anonime şi cât îi este aceasta tributară după publicarea poveştilor şi absorbţia – sau reîntoarcerea – acestora în circuitul oralităţii e o chestiune ce poate interesa migăloase cercetări erudite. Farmecul poveştilor lui Creangă nu stă în invenţie – cel mult, aici şi-a spus cuvântul selecţia făcută de scriitor dintr-un inventar disponibil atât de bogat. Ceea ce atrage şi cucereşte, în primul rând, e „punerea în scenă“ – nemaivorbind de darul rostirii plastice, suculente, atât de mult comentat şi analizat.
De acelaşi autor
Leave a Reply