În 1994, când a izbucnit pe piaţa ieudul fără ieşire, cei mai mulţi dintre noi încă ne aflam încrâncenaţi în utopia schimbărilor social-politice radicale. Atunci, Ieudul lui Ioan Es. Pop, ca şi figurile Morţii în poetica lui Cristian Popescu, au surprins copios, într-un mod oarecum visceral, aş zice, tocmai prin caracterul de excepţie, funebru-strălucitor. Ieudul lui Ioan Es. Pop a impresionat, a avut o reală forţă de impact la critica literară, dar nu a făcut şcoală, nu a iradiat.
Leave a Reply