Convorbirile cunoscutului profesor de istorie orală de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, sociologul Zoltán Rostás, cu Ioan Mihăilescu, sociolog, rector al Universităţii Bucureşti constituie un dublu eveniment editorial. O dată prin caracterul lor surprinzător. Puţină lume ştie, din afara lumii academice şi chiar in interiorul ei, că cei doi sociologi purtau această convorbire în condiţiile în care profesorul Mihăilescu era grav bolnav şi îşi trăia ultimele luni de viaţă. Testament uman şi profesional pe de o parte, nici o clipă însă coborât la nivelul indiscreţiei sau al confesiunii prea personale, cartea de faţă este în acelaşi timp o analiză cu mijloacele specialistului, întreprinsă de cei doi asupra societăţii româneşti, învăţământului universitar, mediului academic şi cel politic al anilor comunismului şi ai tranziţiei.
În intenţia celor doi autori, exprimată în prefaţă de Zoltán Rostás, singurul care mai poate face mărturisiri azi, la câteva săptămâni după dispariţia unuia dintre interlocutori, cartea urma să fie „un tablou al societăţii româneşti bazându-ne pe experienţa şi percepţia personală a doi sociologi din aceeaşi generaţie, dar cu background-uri foarte diferite.” Apoi „când, la începutul acestui an, am demarat convorbirile cuprinse în volumul de faţă, ne-am dat seama din primele momente că este mai firesc să punem în centrul discuţiilor nu societatea, ci sociologia românească, şi prin aceasta să vorbim de lumea noastră. (…) Ne-am întâlnit de fiecare dată dimineaţa devreme, în clădirea Institutului Social Român din strada Transilvania, în perioada februarie–mai 2007.(…) Ceea ce m-a frapat de la bun început a fost solicitudinea şi în acelaşi timp reţinerea în relatări şi comentarii. Nici în discuţiile cu reportofonul închis nu a fost violent în aprecierea oamenilor, îi trata cel mult cu ironie dublată de compasiune. S-a ferit de confesiuni foarte personale şi niciodată nu a vorbit de boala gravă care îl măcina de ani de zile. Astfel am reuşit ca până în luna mai să acoperim toată activitatea lui, urmând ca după transcrierea casetelor să revizuim textul şi să ne vedem după vacanţă. Ne-am întâlnit ultima oară în iulie.(…)
Mă pregăteam să abordez mai temeinic viaţa studenţească bucureşteană, sensibil diferită de cea clujeană pe care am trăit-o eu, şi mediul universitar mult mai legat de academii şi foruri politice centrale decât în provincie. Aş fi insistat asupra diversităţii sociologilor cu care a intrat în contact la Viena şi la Paris şi asupra consecinţelor izolării politice pentru sociologia românească din anii optzeci. Am fi analizat modele de supravieţuire practicate de cercetătorii vieţii sociale. Am fi detaliat rădăcinile naţionalismului în sociologie, apărut în anii şaptezeci şi accentuat în anii optzeci. Am fi adâncit problematica continuităţii şi discontinuităţii în cultivarea sociologiei în perioada postdecembristă. Am fi evaluat situaţia sociologiei în raport cu Academia Română, biserică şi partide politice. Nu am fi ocolit nici perpetuarea contraselecţiei în promovarea universitară, cu consecinţe mai grave decât cele ce privesc direct instituţia universităţii. Cu siguranţă am fi analizat disfuncţiile din formele de asociere ale sociologilor pe plan naţional şi internaţional…
În loc de reîntâlnire pentru continuarea proiectului nostru a trebuit să-mi iau rămas bun pentru totdeauna de la Ioan Mihăilescu.”
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply