La începutul veacului al XX-lea apărea, la sînul filosofiei, o practică nouă a gîndirii, una care pretindea că a găsit accesul la lucrurile şi la trăirile însele, luînd de pe lumina intimităţii lor vălul unei discursivităţi încremenite în propriul ei proiect. Şi-a spus fenomenologie această nouă practică şi, prin Heidegger, şi-a cîştigat o binemeritată glorie. Atît doar că, la Heidegger, practica gîndirii fenomenologice nu aducea în scenă o metodă impersonală, repetabilă în orice alt laborator de gîndire, ci un geniu hermeneutic irepetabil, profund personal.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply