Alexandru Cristian – Între glorie și nimicire. Viaţa tragică a lui Cervantes

alex1 (1) (1)-001Scriitor uriaş, părinte absolut al limbii și literaturii spaniole, Miguel de Cervantes Saavedra a fost un om încercat în viața sa. A pierdut averi, a fost arestat, captiv, o mână i-a paralizat, a fost huiduit și aclamat. Un destin făcut pentru on măreț.

Bruno Frank  a scris o biografie, a lui Cervantes,  care mi s-a părut una dintre cele mai bune biografii făcute unui mare autor. O scriere caldă, umană, foarte apropiată de sufletul și neliniștea pământească.   Miguel de Cervantes s-a născut în anul 1547 și  a murit în anul 1616. De-a lungul a șapte decenii viața sa a fost un lung șir de dezamăgiri.

Copilul  talentat a fost dat de părinții săi la școală pentru a deveni un om învățat, un adevărat hidalgo, adică un om nobil  cu origini modeste.  Îndrăgostit de litere, din primii ani începe să scrie și este recunoscut de profesorul magistru Hoyos. Printr-o întâmplare a sorții ajunge profesor de limba spaniolă al cardinalului italian Aquaviva.

Tânărul Miguel fascinat de istorie și glorie, se înrolează în armată. Participă la celebra bătălie de la Lepanto în anul 1571. Lovit de un glonte în mâna stângă, Miguel va rămâne infirm toată viața. Mâna  va rămâne paralizată. De aici i se naște porecla Ciungul de la Lepanto ( El manco de Lepanto). După bătălie este prins și luat în captivitate timp de 5 ani în Algeria. Este prizonierul unuia dintre cei mai temuți corsari ai Mediteranei, Dali-Mami albanezul.

Se reîntoarce cu greu în patrie, după ce este prins de trei ori datorită unor trădări, și visează să trăiască din teatru. Dar nu se poate compara cu prolificul dramaturg Lope de Vega care scrie câte 3 piese pe săptămână.  Sărac și dezamăgit se apucă de scris diferite ode și epistole pentru a câștiga bani. I se publică prima carte Galateea, în jurul vârstei de 40 de ani. În această perioadă o cunoaște pe Ana Franca, cea care îl va părăsi și îi va lăsa drept amintire  rodul iubirii trecătoare, Isabella.

Se stabilește o perioadă la Toledo unde părinții îi fac aranjamentul unei căsătorii în provincia La Mancha. Se căsătorește cu o hidalga simplă și modestă Catalina Salazar y Palacios. Nu suportă căsnicia datorită matriarhatului impus de mama Catalinei și se duce la Madrid unde va intra în slujba regelui. După câțiv ani în care își revine din punct de vedere financiar, este arestat pentru lipsa unor sume de bani din visteria regală. Bunul său prieten actorul și hangiul Tomas Guttierez îi plătește o cameră bună la temniță unde va începe să scrie Aventurile iscusitului hidalgo Don Quijote de la Mancha, restul este nemurire…

Biografia lui Bruno Frank despre Cervantes este uluitoare prin faptul că subliniază importanța începerii scrierii acestei mari opere. Restul ce a urmat nu mai contează în viața autorului. El a trăit până la scrierea romanului Don Quijote, după aceea opera va trăi pentru el.

O viață tristă, tragică, deziluzionată. Nu  a reușit să devină mare prelat, nu a putut deveni comandant de regiment, nu  a excelat în afaceri, nu s-a putut duela pe scena teatrului cu Lope de Vega. A trăit doar pentru a scrie minunata istorie a lui Don Quijote. Un destin unic, glorios care ne marchează pe toți. Deși celebru acum, Cervantes este depășit de opera sa. Viața sa este o nimicire de sine, din acest nimic s-au născut frazele din aventura picarescă. Gloria  a obținut-o prin sacrificul suprem nimicirea de sine și îngroparea vieții sale într-un tragism de multe de ori de neînțeles.

După atâta zbatere pământească titanul limbii spaniole poate să se odihnească în liniște, călătorind pe un cal alb alături de cei doi eroi nemuritori.

Vântul ne va șopti existența sa …

Don Quijote de la Mancha adică Miguel de Cervantes Saavedra după moarte.

Scris de Cristian Alexandru

Alexandru Cristian s-a născut la data de 23 octombrie 1987 în Brăila. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității Bucureşti, masterul de Securitate şi Apărare al Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”. Este doctor în Informații și Securitate Națională al Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”. A publicat volumele de poezii Versuri Ciobite la Editura Semne-Artemis-2011, Pietre și Inimi la Editura Epublisers-2015. A publicat cărți de politică internațională și geopolitică, printre care amintim monografia Între Elefant, Urs şi Dragon- Spre o nouă arhitectură globală, la Editura RAO-2014. Este autor al unor articole științifice în domeniul securității și apărării naționale, istoriei, geopoliticii, istoriei medicinei, relațiilor internaționale. A publicat peste 200 de recenzii literare. A publicat poezii și articole pe blogul personal AlexCristian.ro dar și blogul site-ului ziarului Adevărul.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *