Marius Ghilezan: Noi vă considerăm demn de Nobel, în timp ce criticul de talia XXL de pe catwalk-ul literar dâmboviţean, un „scriitor mediocru”. Cântărim cu măsuri diferite?
Norman Manea: Am luat la cunoştiinţă târziu şi din întâmplare de PETIŢIA Dvs. Ea nu putea avea niciun ecou suedez, dar putea avea, şi a avut, ecou românesc. Unul dintre acestea este, poate, chiar intervenţia jurnalistului la care vă referiţi. Acesta mă numeşte „submediocru”, nu mediocru. Având în vedere vârsta mea juvenilă, pot, însă, să sperăm :-), progresa spre stadiul de mediocritate care ar justifica distincţiile româneşti primite, nu doar cele străine.
M.G.: Nu suntem toţi români, la fel de cititori?
N.M.: Faptul că suntem cu toţi români şi, eventual, cititori, nu ne obligă deloc să avem aceleaşi criterii de judecată şi aceleaşi opinii. Fiecare are dreptul la propria părere. Obligaţia este doar de a nu mistifica şi minţi. Jurnalistul literar dâmbovitean, cum îl numiţi, a mistificat, însă, acum mai mulţi ani când m-a „demascat” în incalificabilul său PROTEST din România Liberă că aş insulta poporul român, a minţit când a susţinut recent că am fost ţinut la uşa lui Marin Preda (în realitate, am avut o bună relaţie cu directorul editurii Cartea Românească, care mi-a publicat prompt şi în execelente condiţii aproape toate cărţile) şi a mistificat, din nou, recent, când a susţinut că Revista „Observatorul Cultural” m-ar promova constant spre…Nobel. Nu ştiu să existe o astfel de propunere din partea Observatorului; ea există, însă, din partea mai multor publicaţii franceze, italiene, elveţiene, suedeze etc şi acestora ar trebui să se adreseze vehementul agitator. ——->
M.G.: Ce le-aţi spune criticilor din ţară care vă critică, fără a vă citi?
N.M.: Nimic.
M.G.: Vă consolează evidenţa unei cariere internaţionale de succes fără sprijinul „idolilor” care şi-au ridicat socluri pentru statui încă din timpul vieţii?
N.M: Bănuiesc că vă referiţi la unii „idoli” ai establishmentului cultural bucureştean, pentru că au fost destui mari scriitori străini (de la Heinrich Böll, la Octavio Paz, de la Pamuk la Gunther Grass şi la Mario Vargas Llosa, ca să amintesc doar „nobelizaţii”), care su scris elogios despre mine.
M.G.: De ce aleargă aceştia în grup pentru premii internaţionale, în loc să prefere „sportul” individual al minţii?
N.M.: Premiile nu prea vin fără să fie precedate de „sportul” individual al minţii.
M.G.: „Cine nu e cu noi e împotriva noastră” rămâne un Axis Mundi al universului lor?
N.M.: Nu aş cuteza să intru în acest univers mental.
M.G.: Cu cât au mai puţine puncte ISI cu atât au mai mare voluptatea răzbunării, nu vi se pare?
N.M.: Răspunsul ar fi acelaşi ca la întrebarea precedentă.
M.G.: Ce le puteţi recomanda celor de acasă? Scriitorilor şi oamenilor de cultură care nici nu vor să plece, dar nici să intre în găşti literare?
N.M. Scriitorii şi intelectualii de calitate de oriunde ar fi încearcă, adeseori în pofida ostilităţii pe care o au de înfruntat, să-şi urmeze vocaţia şi să-i găsească expresia particulară, care îi şi autentifică.
M.G.: Intelectualul public trebuie să-şi asume „rolul de refugiat în comedia prezentului”?
N.M: Chiar când sunt nişte „refugiaţi în comedia prezentului”, cum bine spuneţi, aceasta pare singura cale spre ei înşişi, spre premiza lor creatoare şi uneori chiar spre performanţă.
Norman Manea, Bard College, 6 februarie 2013
CITEŞTE ŞI:
Am citit o parte din opera marelui autor. Pot spune ca in comparatie cu Herta Muller, si fac acesta comparatie avand amandoi autori originile de pe plaiurile mioritice, Norman Manea chiar merita un Nobel. Herta l-a primt, cred eu, mai mult pe criterii politice decat pe scriitura dansei.
Cum zicea si Cartarescu intr-un interviu „astept sa ia un nobel Norman Manea, ca sa pot apoi spera si eu”
Premiile ce privesc literatura romaneasca se dau intre grupuri si grupuri, nu se acorda pe adevarata valoare literara.
or trece multi, multi ani de-acu inainte pana o sa primim un nobel pentru literatura, da NM il merita