Monografia sintetizează cunoştinţele acumulate în literatura de specialitate până la nivelul anului 2010, în domeniul epidemiologiei, patogeniei, diagnosticului, terapiei şi profilaxiei infecţiei cu CMV. Este redactată dintr-o perspectivă multidisciplinară şi într-un mod cât mai didactic, fiind structurată în capitole distincte, cu iconografie şi bibliografie proprii. Lucrarea conţine recomandările celor mai recente ghiduri internaţionale pentru diagnosticul, tratamentul şi profilaxia CMV la gravide, la pacienţii cu transplante medulare şi la pacientii cu infecţie HIV. În final sunt prezentate rezultatele unui grant de cercetare desfăşurat în Institutul Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Bals, între 2006-2009, cu tema: Evaluarea tehnicilor de biologie moleculară în diagnosticul infecţiei CMV şi a rolului viremiei CMV în progresia infecţiei HIV la pacienţii aflati sub HAART, sub coordonarea Acad. Prof. Dr. A. Streinu Cercel.
Leave a Reply