A apărut un nou crai de Curte Veche. Radu F. Constantinescu, poreclit de prieteni Radu Ef. Conform unui comunicat remis presei de Curtea veche Publishing house, volumul “Filosofia sexului” s-a epuizat înainte de aducerea coletelor la redacţie. În timp ce angajaţii curţii stăteau la la taclale în birtuţul Covaci cu Pantazi, Pârgu şi Pasadia, năvalnicul public a luat cu asalt tipografiile, de au zburat de sub nas şi rafturile cu cea de-a doua ediţie. Nu e şagă. E scris în comunicat. Pentru că boierii de curte nu se obosesc să care paleţi de filosofice scrieri despre sex, preacuviosul public, nedus la hagialâc, a hotârât în carosabilă adunare să stea pe post de stâlp de curent în faţa casei de produs nestemate publicistice. Şi aşa rânduri, rânduri, căluşarii cititori au zidit intrările şi ieşirile casei lui Gutenberg de n-a ieşit nicio fărămitură de Firmin, buchisitorul şobolan cititor al lui Savage. Radu F. Constantinescu nu seamănă cu Sam Savage, profesorul din Carolina de Sud, care la 67 de ani a dat lovitura cu celebra carte Firmin. E mulr mai tânăr. Ce-i aseamănă pe cei doi, nu e lipsa de păr, ci şi desantul de cititori la gura de plumb a tiparniţelor.
Nu ştiu cum vând alţii, dar PR-ul editurii cu nume din Mateiu Caragiale a întrecut Times New Roman la glume coapte. Jurata editurii a scris sub semnătură că Radu F. Constantinescu, „cunoscutul blogger şi copywriter”, a dat naştere unui nou fenomen editorial. Nu ştim dacă zămislirea a fost prin cezariană sau fătare clasică.
PR-ul editurii a confundat blogăreala cu vrăjeală cu mainstream-ul literaturii de cancan. Anunţul e făcut ca tu naiv, buchisitor, să te duci, când craii de curte veche beu la hagialâc, să te postezi statuie pe lângă stâlpii fără soţ, ai cititoarelor vădane, din faţa tipografiilor care scuipă ediţii cartonate, în loc de văratica transpiraţie. E semn de mare căldură. În Curtea veche s-au aprins creierele. Alo, Spitalul 9, eşti pe drum sau ai tras pe la hagialâc?
Buchisitori, nu daţi năvală, mai avem ultimele cincisute şaizeci de bucăţi, special federal rezerve!
Leave a Reply