Astăzi, când parcă nu mai ştim încotro (Oare Europa ştie?!), ne-am împotmolit. Obişnuinţa cu răul ne-a afundat de-a binelea în mocirla în care ne-am complăcut douăzeci de ani şi nici „utilajul” care să ne mai scoată nu prea se întrevede. Angrenajele societăţii s-au „gripat” profund, „mecanici” care să le repare nu prea se mai găsesc, iar priceperea noastră şi-a dovedit deja limitele.
Vom rămâne pentru încă multă vreme în starea în care ne-am adus singuri, cu inconştienţă condamnabilă: nişte împotmoliţi…
Pentru Mariuca,pertnu parinti si pertnu cei care se simt cu adevarat oameni ..Va rog sa priviti chipul unui copil aflat in suferinta,care pana mai ieri zambea si alerga prin curtea casei bucurindu-si parintii .Are nevoie de noi toti dar trebuie sa ne implicam intr-un caz umanitar cu sufletul si cu tot ce putem darui financiar cat mai repede,fara a invoca diverse obstacole.Pentru binele pe care il facem ,vom primi tot bine si mai mult de atat nu exista.Fiti rationali si sufletisti !