Sub titlul Iluminări sunt reunite câteva din scrierile capitale ale lui Ibn Arabi, „cel mai mare dintre învăţatii Islamului”:
1. „Tainicele adevăruri ale Alchimiei fericirii” este un tratat de ezoterism în care autorul, inspirându-se din faimoasa temă a mi’raj-ului Profetului Muhammad, descrie transfiguraţiile sufletului în ascensiunea lui la ceruri, printre lăcaşuri paradisiace şi universuri invizibile. Căutarea iniţiatică a Desăvârşirii spre care tind adepţii Marii Opere sub conducerea unui „Trimis”, urmează o cale modelată în mod ideal pe m’ raj-ul Profetului. Prin cuvântul mi‘raj se desemneaz[ „Urcarea la cer” trăita de profetul Muhammad într-o noapte de extaz, în timpul căreia a fost răpit în ceruri şi condus de Gabriel, arhanghelul Revelatiei, de la Mecca până la Templul Ierusalimului ceresc situat în al şaptelea cer. Aceasta prima fază a „călătoriei nocturne” l-a condus pe Profet prin şapte sfere cereşti (ceruri esoterice ale sufletului), unde s-a întâlnit rând pe rând cu „spiritele” profeţilor care l-au precedat în ciclul Revelaţiei. Aceştia sunt: Adam, Iisus, Ioan Botezatorul, Idris, Aaron, Moise şi Avraam. O a doua fază, asupra căreia tradiţiile sunt mult mai discrete, va transporta spiritul Profetului de la „lotusul Limitei”, unde se va despărţi de îngerul Gabriel, până la pragul Tronului divin. O a treia fază, desemnată ca „ascensiune pur inteligibilă”, îl va conduce până la „ţelul ultim” al viziunii teofanice. Filosofii şi misticii Islamului au meditat profund asupra acestei teme şi unii au consemnat în scris povestea propriului lor extaz. Ibn ’Arabi face parte din această elită de vizionari care pot să vorbească din experienţă; el a scris două admirabile povestiri în care narează propria sa ascensiune. Povestirea de faţă reprezintă versiunea sa „hermetistă”; unul din elementele originale este punerea în scenă a doi pelerini, lucru extrem de rar. Primul, desemnat ca „adept”, este un credincios cu inima curată şi sinceră, având deplină credinţă în „Trimisul” care îşi asumă pentru „prietenii lui Dumnezeu” aceeaşi funcţie iluminatoare şi iniţiatică pe care îngerul Gabriel a avut o pe lângă profetul Muhammad. Iată de ce adeptul este primit succesiv de „entităţile spirituale” ale celor şapte profeţi, care îl vor instrui asupra misterelor Opus-ului. Al doilea pelerin, numit „teoreticianul” refuză să-l urmeze pe Ghidul providenţial care, doar el singur, îl poate conduce pe „scara celestă” în prezenţa profeţilor. Sub înfăţişarea unui savant teolog, dar de un raţionalism extrem, el este un sceptic şi de aceea nu poate admite necesitatea Călăuzei. De asemenea, de îndată ce se deschide „Poarta cerului acestei lumi” (începutul mi‘raj-ului sufletului), lucrurile iau o întorsătură proastă pentru teoreticianul care neagă „semnele divine”. El este primit în sferele celeste de „entităţile spirituale” ale celor şapte planete, şi nu de către spiritele profeţilor, aşa cum se întâmplă cu tovaraşul său, adeptul. Calea este fără ieşire şi în loc să guste din „alchimia fericirii”, el experimentează în sufletul spu „alchimia nefericirii”. Mi‘raj-ul este o viziune eshatologică anticipată a destinului ce îl aşteaptă pe om în „lumea cealaltă” şi care determină opţiunea sufletului aici, pe pământ.”
Leave a Reply