De Marius Ghilezan
Volumul este o carte de povestiri istorice, la graniţa dintre real şi fantastic, plin de personaje pitoreşti care descriu prin acţiunile lor epoca de după anul 1681 de la venirea lui Hristos şi la 1092 de ani de la mutarea lui Mahomed de la Mecca la Medina, aşa cum ne asigură de la început autorul. Brusc cititorul este aruncat undeva pe malurile Bosforului într-o localitate plină de poveşti cu nume creştin Konstantiniye, unde genovezii au aruncat prima oară ancora fiind călăuziţi de un pescăruş, bănuit a avea carne din Iisus, a fost fript şi mâncat de lifta conducătoare, pentru că nu era păcat. În locul unde avea pasărea cuibul s-a ridicat minunatul Turn al Galatei care veghează muntele şi oraşul Bursa.
Alibaz, un tânăr aromit cu opiu până la trei ani, nu ştia ce-i somnul dă, împreună cu stăpânul său, peste oameni care dorm prea mult şi care îi erau rude. „De cum se făcea însă ziuă oamenii se dădeau la taifas istorisindu-şi visele”.
Drumurile lor se desprat. Zburdalnicul Alibaz îşi face o ceată, ceva ce seamănă cu cruciada copiilor. Atacă şi se doreşte mare cuceritor. În poveste apar alte personaje. Un scrib de-al bailului veneţian ajunge să fie vândut ca sclav. Este recuparat, dar dispare şi se ocupă mai întâi de dinţărit, iar mai apoi de disecţia cadavrelor, iar în timpul liber este tălmaci. Fapta de a te ocupa de leşuri fiind aspru pedepsită, este prins şi omorât. Doar cartea lui ajunge departe.
Într-un alt plan al povestirii, apare Bunyamin şi tatăl său Ibsan Eferudi cel Lung care într-o noapte dă peste un volum intitulat Rendekâr, autorul fiind nimeni altul decât Descartes şi caută să înţeleagă cum a făcut acel scriitor din îndoială o „precedare”. Fiul său bea într-o seară din siropul său de somn şi trece într-o stare care seamănă cu moartea. Îndurerat tatăl îşi petrece fiul la cimitir. Acesta se trezeşte dintr-un somn care nu e de veci şi-şi găseşte tatăl voios că s-a întors copilul. Tânărul pleacă în scurt timp într-o expediţie militară.
După o vreme, Alibaz participă neputincios la incendierea casei părintelui său spiritual, Ibsan Eferudi cel Lung. Neputincios acesta dispare pentru a reveni cu ceata lui juvenilă şi a trece prin foc şi iatagane tot aşezământul de târgoveţi.
Bunyamin participă în gerul năpraznic al Balcanilor la o încercate de cucerire a unei cetăţi a „păgânilor”. În luptă i se prind zalele de faţă, iar camarazii crezându-l mort, îi trag fiarele îngheţate de pe chip, cu tot cu carne. Aşa rămâne slut. Ajuns acasă îşi găseşte tatăl printre cerşetori şi el sluţit.
Între timp, amândoi ajung să-l slujească pe Haleşte Râtani care era mai marele peste cerşetori pus de Ebrehe, supremul maestru al serviciului de informaţii, în urma unui truc care-l făcea dependent de structură.
De aici magicul se amestecă savuros cu realul unei vieţi extrem de pasionale. Ebrehe conduce discreţionar echipa lui de culegători de informaţii, dar este dependent de o oglindă cu ceas care previzionează viitorul. La un moment dat, în ziua ultimei prorociri, când prin Poarta de la Miazăzi trebuie să-şi facă prezenţa providenţialul Mahdi, acesta, luat prizonier, recunoaşte că face parte dintr-o conspiraţie a Casei de Austria care urmărea să ia zona Bosforului vasal, doar prin prilejuri mistice. Nu este crezut şi e omorât.
Fără să abuzeze în descrieri, Anar face o radiografie a obiceiurilor locului, cu dervişuri jucând zaruri, cu vicleşugurile timpului şi buchiselile lor.O chestiune palpitantă este legată de căutarea înţelesurilor ştiinţei care de abia apărea în Orient. Clipele de magie se îmbină armonios cu oameni care nu au dorm niciodată şi cu alţii care au prea multe vise.
Punctul culminant al cărţii se întâmplă în momentul când mai marele peste Oficiul de informaţii este prădat de hunta de cerşetori, i se ia toată agoniseala, saci de bani, dar când îşi dă seama că va fi omorât, îi cere lui Bunyamin să salveze arhivva care este de o mie de ori mai valoroasă decât aurul şi banii.
Tânărul devenit matur din cauza atâtor evenimente scoate din sân o carte pe care a primit-o în dar de la tatăl său înainte de a se prăpădi. De abia atunci a citit-o. Era Atlasul continentelor înceţoşate. O superbă hartă de vise, prin care alţii în călătoriile lor le-au aşezat spre dreaptă împărtăşire. „Pretutindeni domnea întunericul. De fapt nu erau toate visele, cele visate şi cele nevisate, tocmai acel întuneric?” aşa se încheie o carte care abundă de poveşti războinice, abdicări de la condiţia umană şi ce nu poate fi biruit, visul, Măria sa visul face din lucrarea lui Anar o carte superbă.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply