Da, ne pregătim de primul nostru proiect editorial! Se numește 69 de motive stupide ca să te apuci de citit și va apărea în luna mai la prietenii noștri de laAdenium, care cum au auzit de acest proiect, s-au și grăbit să ne facă o ofertă, pe care am acceptat-o imediat (evident, negocierile au fost atât de dure, că s-a lăsat cu fire albe de ambele tabere și unii dintre noi au nevoie de consult psihologic).
Însă partea cea mai bună legată de cartea asta, ca și de revista noastră, de altfel, este că n-o să-ți folosească la absolut nimic!
E simplu: O carte nu este necesară (iar a noastră cu atât mai puțin)! O carte nu satisface nicio nevoie obligatorie, bazală, nu mulțumește trebuințe imediate, primordiale. Nu-ți promite nimic, nu garantează nimic. E un obiect dispensabil. Te cultivă, te deșteaptă, îți dezvoltă imaginația, dar nu e musai (să vrei) să fii mai deștept. Poți trăi mult și bine fără să știi nimic. Poți să rămâi în continuare prost și Pământul tot o să se învârtă.
69 de motive stupide ca să te apuci de citit este de fapt un ghid util pentru cei interesați de literatură, la începutul formării unei biblioteci (și a unei culturi generale vaste), și în același timp o carte savuroasă pentru cunoscători, pentru împătimiții cititului, care vor găsi cu siguranță viziuni proaspete asupra cărților, alături de titluri și autori noi.
Pornind de la principiul că literatura nu-și are locul în rafturi sau în sertare, că ea nu este îngrădită în definiții și teorii, ci vie și în continuă mișcare, revista Hyperliteratura a ajuns repede una dintre cele mai citite reviste online de cultură din țară și un brand îndrăgit de zeci de mii de internauți, iar cartea noastră vine ca un răspuns pentru cititorii noștri, pentru nenumăratele întrebări și nelămuriri pe care am încercat să le rezolvăm de-a lungul timpului, și mai ales ca un cadou al încrederii pe care ei ne-au acordat-o.
69 de motive stupide ca să te apuci de citit este alcătuită din 69 de articole, editoriale, fragmente din anchete și interviuri, recenzii și alte lucrări apărute pe Hyperliteratura în cei trei ani de existență. De la recomandări de titluri și autori care n-ar trebui să lipsească din nicio bibliotecă, la cărți mai puțin cunoscute, dar la fel de importante și interesante, analogii și analize inedite ale unor cărți sau teme clasice, văzute mereu din alte unghiuri, până la povești savuroase din spatele cărților, din viețile autorilor, dar mai ales din viețile cititorilor lor.
Pentru că, evident, am căutat un titlu catchy, care să vândă. Nu suntem ipocriți, recunoaștem de la bun început că vrem să vindem această carte în mii și mii de exemplare. Pentru că după epuizarea celui de-al zecelea tiraj, vrem să ne luăm o rulotă cu care să mergem în Vamă, să stăm într-un hamac cu o bere și cu o carte bună, după ședința de redacție de dimineață.
Foarte groasă și cu cojones! 272 de pagini, în format carte de buzunar.
Dăcât 25 de lei și va fi cu de toate, ca o șaorma.
Absolut! Dar mai ales la lansări (avem în plan un turneu în toată țara!) și mai ales prin comandă online de pe site-ul nostru, ca s-o primești și cu autografele întregii echipe Hyperliteratura, alături de mici cadouri și surprize pe care le pregătim pentru fiecare comandă.
Mai mult! Ea poate fi precomandată deja de pe pagina special creată pe site-ul nostru pentru carte. Trimite-ne un mail în care să ne spui că vrei să achiziționezi cartea cum apare, iar noi te vom contacta imediat ce iese din tipar pentru a ți-o trimite (prin poștă, curier sau vine cineva de la noi direct la tine acasă, dacă ești din București).
Clic aici pentru precomandă.
O carte celebră despre cum să te lași de fumat începea cu un pasaj în care se spunea că 9 din 10 care au citit-o chiar au abandonat nicotina definitiv și irevocabil. Una despre cum să începi o dietă sănătoasă promitea că nu doar vei slăbi, dar energia ta va fi la cote inimaginabile. Această carte nu este despre cum să te lași de ceva, ci cum să te apuci de un viciu. Da, viciu, pentru că evadarea din realitate, cultura generală îmbogățită, o viață trăită într-o mie de alte vieți pot fi pentru societatea noastră semianalfabetă considerate droguri.
Ei bine, această carte promite că va pune pe gânduri un necititor (căci toți avem astfel de prieteni, nu?) și 1 din 10 va intra într-o librărie să-și cumpere o carte. Această carte promite unui cititor înrăit, pe de altă parte, că se va amuza și va găsi aici nenumărați prieteni cu care va avea 69 de discuții și dezbateri și călătorii mișto de tot. Una peste alta, cititor sau necititor, această carte îți va da o poftă de citit și mai mare. Și, la încheierea ei, vei avea cel puțin un titlu nou în wishlist, alții poate chiar o listă.
Iar toate acestea nu te vor ajuta cu absolut nimic. Repetăm: Poți să rămâi în continuare prost și Pământul tot o să se învârtă.
Leave a Reply