Valoarea terapeutică a fost pentru Cioran criteriul în funcţie de care a judecat orice creaţie umană, inclusiv filosofia (de altfel, motivul principal al respingerii filosofiei de sistem este că „nu ajută la nimic”). Pentru fiinţa bolnavă care este omul, niciun alt criteriu nu poate fi mai potrivit decât acesta. Căci ceea ce urmăreşte fiinţa conştientă în toate acţiunile şi credinţele sale, prin religiile şi filosofiile ei, este obţinerea vindecării, tămăduirea. Imensa contribuţie a lui Emil Cioran constă în a ne spune că însăşi dorinţa noastră de vindecare este bolnavă, că promisiunile tuturor mântuitorilor de a ne salva de relele de care suferim sunt ucigaşe, câtă vreme „răul”esenţial de care vor să ne salveze este viaţa însăşi şi că însăşi intenţia noastră de a ne salva ascunde tentaţia autosuprimării. A rezista acestei tentaţii – sub toate formele ei – este eroismul şi sănătatea fiinţei conştiente. Paradoxal, omul sănătos este cel care acceptă că viaţa însăşi este o boală pe care va face tot posibilul să o menţină ca atare, să nu o „vindece”.
Horia Pătraşcu
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply